Șapte angajați ai Academiei de Poliție – dintre care trei cu funcții de conducere – sunt cercetați pentru neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. Măsura a fost luată în urma unor verificări făcute de corpul de control al ministrului de interne, în condițiile în care aproape 150 de studenți au avut nevoie de îngrijiri medicale, mai mult de 60 dintre ei ajungând la spital după ce au mâncat la cantina instituției. Verificările au arătat că mâncarea ar fi fost infestată inclusiv prin intermediul insectelor, iar normele igienico-sanitare ar fi fost încălcate./abranescu/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 decembrie)