Este risc mare de producere de avalanșe de gradul 4, pe o scară de la 1 la 5, în Munții Făgăraș, Parâng și Țarcu, la peste 1.800 de metri altitudine. În urma ninsorilor abundente din ultima perioadă și a viscolului s-au format numeroase plăci de zăpadă și troiene care pe alocuri depășesc chiar și doi metri înălțime, iar temperaturile în creștere pozitive ziua și precipitațiile mixte favorizează declanșarea avalanșelor. Riscul este amplificat de suprasarcini, avertizează meteorologii de la Centrul Regional Transilvania Sud din Sibiu. Și la altitudini mai mici de 1.800 de metri există risc însemnat de avalanșe de gradul 3 în mai toate masivele muntoase din țară. Cel mai mare strat de zăpadă din țară se înregistrează la Bâlea Lac, în Munții Făgăraș – 86 de centimetri măsurați marți dimineață, transmite corespondentul Radio România Actualități Carmen Vulcan./abranescu/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 26 decembrie)