Delegaţia Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) a avut consultări cu Laurenţiu-Mihai Ştefan, consilierul prezidenţial pentru politică internă, cu privire la autonomie, reorganizarea regională, retrocedarea imobilelor aparţinând bisericilor maghiare, precum şi în legătură cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş – a comunicat joi CNMT. În cadrul întâlnirii, care a avut loc miercuri, la Palatul Cotroceni, Krisztina Sándor, preşedintele executiv al CNMT, a prezentat activitatea CNMT şi a Centrelor Democraţia. Jenö Mátis, vicepreşedintele CNMT, a prezentat proiectul de lege-cadru al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) privind regionalizarea. Vicepreşedintele Pál Nagy a prezentat proiectele elaborate până în prezent privind autonomia. Delegaţia i-a înmânat consilierului preşedintelui Klaus Iohannis proiectul de lege care ar reglementa statutul juridic al Ţinutului Secuiesc, înaintat Parlamentului de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) în 2004, dar care a fost respins ulterior. Liderii CNMT au accentuat că autonomia ar servi interesele fiecărui locuitor al României şi ar reprezenta garanţia dezvoltării comunităţii maghiare din Transilvania. În cadrul convorbirilor, Laurenţiu-Mihai Ştefan a apreciat faptul că reprezentanţii CNMT l-au informat personal în legătură cu problemele lor şi a opinat că întâlnirile asemănătoare celei de miercuri asigură posibilităţi deosebite pentru găsirea – în cursul unor dialoguri maghiaro-maghiare şi maghiaro-române – cadrului legislativ şi instituţional care pot să asigure bunăstarea materială şi spirituală a tuturor locuitorilor României – se menţionează în comunicatul CNMT. Laurenţiu-Mihai Ştefan a atras atenţia asupra faptului că declaraţiile cu privire la temele cotidiene, precum şi dezbaterile politice din interiorul comunităţii maghiare sunt, din cauza barierelor lingvistice, în multe cazuri, neînţelese de marea parte a opiniei publice româneşti. László Tökés, preşedintele CNMT, a precizat anterior într-o conferinţă de presă că a solicitat o întrevedere cu şeful statului român şi ca urmare a acestei cereri a fost organizată întâlnirea dintre delegaţia CNMT şi consilierul prezidenţial. Reprezentanţii CNMT au convenit cu consilierul prezidenţial că aceste întâlniri vor deveni sistematice şi că materialele de specialitate referitoare la problemele comunităţii maghiare vor fi puse la dispoziţia Preşedinţiei.
MTI – 9 aprilie