Reprezentanții transportatorilor și fermierilor care protestează de miercuri au prevăzute discuții la Ministerul de Finanțe

Reprezentanții transportatorilor și fermierilor care protestează de miercuri au prevăzute, de la această oră, discuții la Ministerul de Finanțe. Ei sunt nemulțumiți de creșterea costurilor privind transporturile prin scumpirile la carburanți, asigurările RCA sau rovinietă. La negocierile de ieri de la Ministerele Transporturilor și Agriculturii, aceștia au obținut acorduri care ar urma să ducă la rezolvarea unora dintre revendicările lor în următoarele 30 de zile. Printre acestea se numără stabilirea unor culoare speciale la frontiere și în Portul Constanța, care să permită doar intrarea autocamioanelor din statele membre ale Uniunii Europene și reglementarea aplicării amenzii pentru lipsa rovinietei în cazul în care timpii petrecuți în așteptare pentru trecerea frontierei depășesc valabilitatea rovinietei pentru ziua respectivă. În discuțiile cu ministrul agriculturii, fermierii au obținut, printre altele, promisiunea unor modificări legislative, astfel încât ei să poată conduce utilaje agricole cu permis categoria B./lbadiu/cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 ianuarie)