PORTRET: Pictorul francez Paul Cézanne, puntea de legătură între impresionism şi cubism

Vineri, 19 ianuarie, se împlinesc 185 de ani de la naşterea lui Paul Cézanne, pictor francez postimpresionist, numit adeseori „părintele artei moderne”. Opera sa demonstrează o remarcabilă măiestrie a designului, a culorii şi a compoziţiei, constituind puntea de legătură între impresionism şi cubism.


de Răzvan Moceanu

Paul Cézanne s-a născut la 19 ianuarie 1839, în oraşul Aix-en-Provence, din sudul Franţei, fiind fiul unui bancher bogat, Louis-Auguste Cézanne, mama sa fiind Anne Elisabeth Aubert.

A studiat, începând cu anul 1852, gimnaziul la Colegiul Bourbon, locul în care l-a întâlnit pe viitorul scriitor Emile Zola, de care îl va lega o strânsă prietenie.

În anul 1856, Cézanne începe să ia lecţii de desen şi pictură la École des Beaux-Arts din oraşul natal. Deşi tatăl său a fost împotrivă ca fiul său să urmeze o carieră artistică, Paul va urma atât dreptul la Universitatea din Aix-en-Provence, cât şi, în paralel, studiile de artă.

Primele sale creaţii – pictate în tonuri întunecate, sugerând expresionismul romantic şi mohorât al generaţiilor anterioare – au fost influenţate de pictorii impresionişti, pe care i-a considerat inovatori din punct de vedere al tehnicii redării luminii.

În septembrie 1861 pleacă la Paris, unde este obligat să trăiască cu suma de 125 franci lunar, sumă pusă la dispoziție de tatăl său. Acolo descoperă marile muzee, unde poate copia operele marilor artiști. De asemenea, merge în fiecare dimineață la Academia „Charles Suisse”, pentru a participa la ore de desen.

(Photo by Niklas HALLE’N / AFP) / RESTRICTED TO EDITORIAL USE – MANDATORY MENTION OF THE ARTIST UPON PUBLICATION – TO ILLUSTRATE THE EVENT AS SPECIFIED IN THE CAPTION – RESTRICTED TO EDITORIAL USE – MANDATORY MENTION OF THE ARTIST UPON PUBLICATION – TO ILLUSTRATE THE EVENT AS SPECIFIED IN THE CAPTION /

Un rol important în activitatea sa îl va avea Camille Pissarro, un pictor experimentat, care i-a oferit sprijinul moral cât şi sfaturi privind noua tehnică impresionistă de redare a luminii exterioare.

În 1864, Cézanne face o călătorie la Estaque, în apropiere de Marsilia, care va deveni unul din locurile preferate pentru pictură şi care va da naştere tabloului „Golful Marsiliei văzut de la Estaque”, datat 1886.

În iulie 1870, odată cu izbucnirea războiului franco-german, Cézanne pleacă din Paris în Provence, în parte şi pentru a evita recrutarea. O ia cu el pe Marie-Hortense Fiquet, o tânără care devenise iubita lui cu un an în urmă.

În anul 1872, Cézanne s-a mutat la Pontoise, unde a petrecut doi ani lucrând alături de Pissarro, colaborarea lor având ca rezultat faptul că subiectele romantice şi religioase au început să dispară din pânzele lui Cézanne, iar gama sumbră şi întunecată a paletei sale a început să facă loc unor culori mai vibrante.

Deşi mulţi artişti impresionişti din acea perioadă au recunoscut talentul său excepţional, totuşi lucrările lui Cézanne au fost, cel mai adesea, respinse la Saloanele de pictură.

În 1874, Paul Cézanne participă la o expoziţie de artă organizată de un grup de artişti radicali ale căror lucrări erau frecvent respinse de Saloane.

(Photo by Niklas HALLE’N / AFP) / RESTRICTED TO EDITORIAL USE – MANDATORY MENTION OF THE ARTIST UPON PUBLICATION – TO ILLUSTRATE THE EVENT AS SPECIFIED IN THE CAPTION – RESTRICTED TO EDITORIAL USE – MANDATORY MENTION OF THE ARTIST UPON PUBLICATION – TO ILLUSTRATE THE EVENT AS SPECIFIED IN THE CAPTION /

Cu adevărat remarcabile sunt câteva dintre lucrările sale din această perioadă, precum „Casa spânzuratului” (1873-1874) şi „Portretul lui Victor Choque” (1875-1877), pentru care a folosit tuşe scurte şi încărcate, mărturie a stilului impresionist.

A urmat o perioadă în care artistul se va îndepărta de influenţa pariziană şi şi-a petrecut o mare parte din timp în oraşul său natal, mai ales că direcţia personală a lucrărilor sale de artă nu era în acord cu capodoperele altor impresionişti dar şi fiindcă lucrările sale au fost destul de rece primite în cercurile artistice.

Urmează perioada de deplină înflorire a artei sale, o redefinire a personalităţii şi viziunii, caracterizată de culoare, şi având ca rezultat excepţionale peisaje, naturi moarte ori portrete – „Marea la Estaque”, „Portretul doamnei Cézanne”, „Muntele Sainte Victoire”, etc.

În anul 1886, Cézanne şi Zola se for certa, motivul fiind acela că în romanul său „Oeuvre”, Zola ar fi făcut referiri la eşecurile artistice ale pictorului.

În 28 aprilie 1886 s-a căsătorit cu Hortense Fiquet, cea care îi va inspira pictura „Madame Cézanne in Blue”. Cei doi vor avea un fiu, care va purta acelaşi nume ca şi tatăl său şi care se născuse în 1872 pe când părinţii săi nu erau căsătoriţi.

După decesul tatălui său, la vârsta de 47 de ani, Paul va moşteni o avere considerabilă care îl va aduce în poziţia de independenţă financiară, însă artistul va continua să creeze cât mai izolat de cercurile artistice care nu l-au înţeles.

În anul 1895, la îndemnul lui Pissarro, Monet şi Renoir, negustorul de artă Ambroise Vollard a expus câteva dintre picturile lui Cézanne, iar interesul publicului pentru opera sa a început să capete contur.

Pentru Cézanne a fost întotdeauna dificil să se înţeleagă cu oamenii şi, după profunda tulburare produsă de moartea mamei sale, în 1897, s-a îndepărtat treptat inclusiv de soţia sa şi de prietenii din tinereţe.

. AFP PHOTO/Emmanuel Dunand (Photo by EMMANUEL DUNAND / AFP)

În perioada maturităţii sale artistice, artişti tineri vor deveni curioşi să vadă cum creează artistul, pentru unii el fiind un maestru sofisticat al procedeelor tehnice, în vreme ce pentru alţii va rămâne un artist doar misterios, primitiv ori naiv.

Artistul va trimite tablouri la popularul Salon des Indépendants din Paris în 1899, 1901 şi 1902.

A expus şi la Expoziţia Universală din Paris, în 1900, iar lucrările sale sunt în final căutate de galerii. Colecţia Caillebotte s-a deschis la Galeria Luxemburg din Paris cu două tablouri Cézanne, iar Galeria Naţională din Berlin a achiziţionat un peisaj încă din 1900.

În anul 1901, tânărul simbolist Maurice Denis a pictat „Omagiu lui Cezanne”, un tablou în care apăreau artişti admirând una dintre naturile moarte ale pictorului.

Tot în anul 1901, va prinde viaţă un atelier aşa cum şi-a dorit, deşi, cel mai inspirat se va dovedi, pe mai departe, atunci când va crea în mijlocul naturii.

În 1904, va expune într-o întreagă cameră, la Salon d’Automne, artistul fiind caracterizat de cercurile de profil ca „legendar”.

Devenit un bătrân bolnav – suferind de diabet – şi mizantrop, adeseori închis în atelierul lui, a fost capabil totuşi să insufle viaţă în ultimele picturi, înfăţişând „Muntele Sainte-Victoire”, „Castelul Negru”, iar în ultima sa pictură din seria „Scăldătoarele” (1900-1905), el a reuşit să integreze nudurile monumentale şi peisajul în viziunea sa structurală asupra realităţii.

Va continua să picteze şi în aer liber, va sta prea mult în ploaie și, când ajunge acasă, îi este deja foarte rău. Se va alege cu o pneumonie gravă, iar starea sa devine critică.

Paul Cézanne a murit la 22 octombrie 1906, în oraşul său natal, la vârsta de 66 de ani, fiind înhumat la cimetière Saint-Pierre d’Aix-en-Provence.

Un an mai târziu, la Salon d’Automne, Cézanne va fi omagiat printr-o expoziţie retrospectivă.

Cézanne a realizat peste 900 de picturi în ulei şi mai mult de 400 de acuarele, iar operele lui, printre care „Jucătorii de cărţi” (1890-1892), „Zaharniţa, perele şi ceaşca albastră” (1866) sau „Marii scăldători” (1895-1905), au stabilit noi paradigme pentru dezvoltarea artei moderne.

Opera sa a pus bazele tranziţiei de la concepţia privind activitatea artistică din secolul al XIX-lea la o viziune nouă a artei, radical diferită, în secolul al XX-lea, caracterizând un creator aflat mereu într-o luptă tenace pentru a face faţă complexităţii percepţiei vizuale umane.

Marele Matisse i-a apreciat adeseori lucrările, afirmând că „Cézanne este tatăl nostru al tuturora”…

În 31 decembrie 1999, lucrarea sa „Anvers-sur-Oise”, care înfăţisează un cadru din frumoasa suburbie a Parisului, a fost furată din Ashmolean Museum din Oxford, nefiind găsită până în prezent.

În 2010, tabloul său „Băiatul cu vesta roşie”, cu o valoare estimată la 100 de milioane de euro, a fost furat de la fundaţia Collection E.G. Bührle (Stiftung Sammlung E.G. Bührle), un muzeu din Zűrich, însă a fost găsit doi ani mai târziu la Belgrad, în cursul unei operaţiuni speciale a poliţiei sârbe.

AFP PHOTO / ODD ANDERSEN (Photo by ODD ANDERSEN / AFP)

În anul 2015, în timpul unor activităţi de restaurare, două schiţe necunoscute semnate de Paul Cézanne au fost descoperite într-o colecţie din Statele Unite pe spatele unor tablouri pictate tot de artist.

În noiembrie 2022, casa Christie’s din New York vindea la licitaţie colecţia de artă a cofondatorului Microsoft Paul Allen, decedat în 2018, o şedinţă care a depăşit pragul istoric de un miliard de dolari. Cinci picturi au intrat atunci în „clubul închis” al operelor vândute cu peste 100 de milioane de dolari la licitaţie. După cea mai scumpă lucrare a serii, „Les Poseuses, Ensemble (petite version)” (1888) de Georges Seurat, tablou considerat un apogeu al pointilismului, care a fost vândută pentru suma de 149,24 milioane de dolari, tabloul „Montagne Sainte-Victoire” (1888-1890) al lui Paul Cézanne, a fost vândut pentru suma de 137,79 milioane de dolari.

Însă recordul artistului a fost marcat în anul 2011, când statul Qatar a cumpărat lucrarea sa „Jucătorii de cărţi”, realizată la finele secolului al XIX-lea, contra sumei de 270 de milioane de dolari.