VIETNAM PLUS: Vietnamul întreține legături diplomatice cu România și cu Ungaria

Ministrul Afacerilor Externe, Bui Thanh Son, a purtat discuții cu omologul său român, Luminița Odobescu, la București, pe 21 ianuarie, în cadrul vizitei oficiale în țara europeană a premierului Pham Minh Chinh.

 

VIETNAM PLUS (Vietnam), 22 ianuarie 2024 – (VNA) – Ministrul Afacerilor Externe, Bui Thanh Son, a purtat discuții cu omologul său român, Luminița Odobescu, la București, pe 21 ianuarie, în cadrul vizitei oficiale în țara europeană a premierului Pham Minh Chinh.

Cei doi miniștri au remarcat cu plăcere evoluțiile puternice ale relației bilaterale și au subliniat importanța pe care cele două părți o acordă prieteniei lor tradiționale.

Son a folosit ocazia pentru a mulțumi României pentru sprijinul acordat în ultima perioadă, în special în timpul negocierii și semnării Acordului de Liber Schimb UE-Vietnam (EVFTA) și a ratificării timpurii de către România a Acordului UE-Vietnam pentru Protecția Investițiilor (EVIPA).

Oficialii s-au informat reciproc cu privire la situația și realizările țărilor lor în domeniul afacerilor externe și au subliniat cooperarea strânsă și eficientă dintre cele două ministere, atât la nivel bilateral, cât și la nivel multilateral.

Ei au convenit să intensifice contactele la toate nivelurile și schimburile de delegații pentru a stimula înțelegerea reciprocă și încrederea politică și pentru a aprofunda prietenia tradițională și cooperarea fructuoasă între cele două țări în diferite sfere.

Ei au consimțit, de asemenea, să mențină mecanismul de consultare politică între cele două ministere, să semneze din timp un nou memorandum de înțelegere privind cooperarea și să continue să își coordoneze poziția la forurile regionale și internaționale.

Miniștrii au convenit să lucreze pentru consolidarea cooperării dintre cele două țări în economie, comerț, muncă, educație-formare, cultură, turism și schimburi interpersonale.

Anterior, în timpul vizitei premierului Chinh în Ungaria, Son a purtat discuții cu ministrul maghiar al afacerilor externe și comerțului, Péter Szijjártó, la Budapesta, în timpul cărora cei doi s-au angajat într-o discuție aprofundată cu privire la măsurile de stimulare a parteneriatului global Vietnam-Ungaria, în special în domeniul politic, diplomație, economie-comerț-investiții, muncă, cultură și turism și sprijin pentru vietnamezi în țara gazdă.

Cei doi au convenit să sporească schimburile de delegații la toate nivelurile și pe toate canalele și s-au bucurat de semnarea unui memorandum de înțelegere între cele două ministere de externe, cu această ocazie.

Son a mulțumit Ungariei pentru sprijinirea Vietnamului în timpul negocierilor și semnării EVFTA și pentru că a fost primul membru al UE care a ratificat EVIPA. El a sugerat ca Ungaria, care este programată să preia președinția de șase luni a UE în a doua jumătate a anului 2024, să îndemne alți membri ai UE să ratifice acordul, iar CE să elimine avertismentul „cartonaș galben” privind fructele de mare vietnameze.

El a sugerat ca cele două țări să stimuleze colaborarea în domenii tradiționale, în special educație-formare și cultură-turism, extinzând-o în același timp în domenii potențiale precum inovarea, tranziția energetică și transformarea digitală.

Szijjártó, la rândul său, a îndemnat companiile vietnameze să exploreze oportunitățile de investiții în Ungaria și și-a exprimat disponibilitatea de a consolida cooperarea în domeniul muncii între cele două țări.

Referitor la probleme regionale și internaționale, oficialii au împărtășit punctul de vedere cu privire la importanța soluționării disputelor prin măsuri pașnice, fără utilizarea forței sau amenințarea cu folosirea forței și în conformitate cu dreptul internațional.

https://en.vietnamplus.vn/vietnam-fosters-diplomatic-ties-with-romania-hungary/276581.vnp

Traducerea: Cristina Zaharia/RADOR RADIO ROMÂNIA