Oamenii de ştiinţă avertizează în privinţa efectelor pierderii cooperării cu staţiile de monitorizare ruseşti din zona arctică

Oamenii de ştiinţă avertizează că pierderea informaţiilor ştiinţifice colectate de staţiile de monitorizare ruseşti din zona arctică, ca efect al invaziei Rusiei în Ucraina, va avea consecinţe majore în formularea previziunilor corecte privind schimbările climatice. Invazia trupelor ruse în Ucraina a atras după sine stoparea cooperării la nivel ştiinţific în zona arctică şi în alte părţi ale globului. În zona arctică se află gheţari, păduri şi soluri îngheţate bogate în carbon care se află pe o curbă ireversibilă de schimbare, care va reverbera la nivelul întregii planete, iar viteza schimbării este îngrijorătoare. Multe părţi din zona arctică se încălzesc de patru ori mai repede decât restul planetei, ceea ce înseamnă că staţiile de monitorizare din zona arctică sunt vitale. Rusia ocupă aproape jumătate din suprafaţa de pământ din zona arctică, iar fără informaţiile culese de staţiile ruseşti cercetătorii nu pot monitoriza topirea permafrostului, schimbările în materie de biodiversitate sau emisiile de gaze cu efect de seră. Factori cruciali, precum taigaua siberiană, nu mai pot fi luaţi în calcul în timp real, avertizează oamenii de ştiinţă./mbaciu/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 ianuarie)