Inspectorii vamali şi cei de control în transportul rutier vor avea misiuni comune de verificare în trafic

Inspectorii vamali şi cei de control în transportul rutier vor avea misiuni comune de verificare în trafic în baza unui protocol semnat ieri, document considerat un pas important în prevenirea fraudei vamale și a evaziunii fiscale. Mijloacele de transport rutier de mărfuri vor fi oprite în locuri amenajate, unde vor fi instalate cântare electronice, iar dacă se constată diferențe între greutatea declarată și cea reală datele se transmit lucrătorilor vamali pentru investigații ulterioare. Reprezentanții celor două instituții atrag atenția că mijloacele de transport rutier supraîncărcate reprezintă un real pericol pe drumurile publice pentru cetățeni și consideră că prin noul mecanism de colaborare între Autoritatea Vamală și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier se va reduce semnificativ acest risc prin controale operative./lcoman/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 ianuarie)