Alcoolul consumat înainte de culcare dăunează somnului

Oamenii de ştiinţă şi cercetătorii în domeniul somnului de la Laboratorul de Cercetare a Somnului de la Bradley Hospital, Universitatea Brown şi Providence VA Medical Center din SUA, au descoperit că, în loc să îmbunătăţească somnul, consumul unei băuturi alcoolice înainte de culcare poate scurta etapa de somn REM (cu mişcarea rapidă a ochilor). Rezultatele studiului au fost prezentate în publicaţia de specialitate „Sleep”. Cercetările anterioare au descoperit că somnul REM durează aproximativ 20% din timpul normal de somn. Deşi oamenii de ştiinţă nu sunt siguri care este rolul acestei faze, aceştia au descoperit că persoanele care sunt lipsite de această fază suferă de probleme emoţionale sau dificultăţi de memorie. Studiul a implicat 30 de voluntari care au petrecut trei zile de două ori la rând într-un laborator de studiu al somnului, iar creierul lor a fost monitorizat de dispozitive în timpul somnului. În prima etapă a studiului, participanții au consumat înainte de culcare doar un amestec de băuturi nealcoolice folosite pentru cocktail-uri, iar în a doua etapă, în băutură, a fost adăugat alcool. Cercetătorii au descoperit că administrarea unei băuturi a crescut somnul profund în toate cele trei nopţi şi a scurtat faza de vis. De asemenea, s-a constatat că toţi participanţii la experiment au adormit mai repede, după ce au consumat alcool înainte de culcare, dar calitatea somnului lor s-a înrăutăţit, din cauza scurtării fazelor REM./ddaniela

(www.dariknews.bg – 31 ianuarie)