Greva generală din primării, anunțată pentru luni, a fost amânată două săptămâni. Potrivit Sindicatului Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România, decizia a fost luată în urma consultării membrilor care în proporție de 85% au fost pentru acordarea unui nou termen Guvernului până la care să le rezolve revendicările. Angajații din primării cer salarii mai mari la nivelul celor din sectorul administrație publică. Spun că nu au mai beneficiat de majorări salariale în ultimii ani. În 31 ianuarie, salariații din 800 de primării au oprit lucrul, timp de două ore, în cadrul unei greve de avertisment./rpatulea/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 4 februarie)