„Radiojurnal” – Realizator: Mihaela Enache – La Paris, autovehiculele mari vor plăti considerabil mai mult pentru parcare. Este rezultatul unui referendum organizat de primarul socialist Anne Hidalgo. Noile tarife pentru parcări ar urma să intre în vigoare în toamnă. Corespondentul RRA Daniela Coman are detalii.
Reporter: Măsura li se va aplica autovehiculelor înalte și masive, cunoscute sub numele de SUV, cu o greutate mai mare de 1,6 tone în cazul celor termice sau hibride și de două tone pentru cele electrice. Aceia care le folosesc ar urma să plătească 18 euro pe oră pentru a parca în cartierele centrale ale Parisului și 12 euro în cele dinspre periferie. Locuitorii care dețin astfel de mașini nu vor suporta tarife mărite atât timp cât parchează în apropiere de domiciu. Sunt, de asemenea, exceptate vehiculele pentru persoane cu dizabilități, taxiurile, cele ale micilor afaceri de familie și ale profesioniștilor din sănătate. Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a salutat alegerea clară a parizienilor în favoarea unei măsuri bune pentru sănătatea lor și binele planetei, chiar dacă la referendum n-au participat nici 6% din cetățenii cu drept de vot. Dintre aceștia, 54,55% s-au pronunțat pentru taxarea suplimentară a mașinilor de teren, răspunzând „Da” la întrebarea „Sunteți de acord cu crearea unui tarif special pentru staționarea mașinilor individuale grele, voluminoase și poluante?”. Decizia adoptată prin referendumul de duminică va fi supusă aprobării consiliului municipal în luna mai și va intra în vigoare la 1 septembrie, după Jocurile Olimpice de Vară Paris 2024 din iulie-august./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 februarie)