Răzvan Moceanu
Miercuri, 28 februarie, se împlinesc 270 de ani de la naşterea lui Gheorghe Şincai, istoric, filolog, traducător și scriitor român, remarcabil reprezentant al Școlii Ardelene, director al şcolilor din Transilvania şi luptător pentru drepturile românilor transilvăneni.
Primul nucleu iluminist din cultura română l-a constituit Şcoala Ardeleană, mişcarea intelectualităţii din Transilvania de la sfârşitul secolului XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, apărută ca urmare a excluderii românilor de la viaţa social-politică, conform actului cunoscut sub numele de „Unio trium nationum” (1437).
În anul 1791, apărea „Supplex libellus valachorum Transsilvaniae”, un memoriu care sintetiza programul politic al mişcării, trimis împăratului Leopold al II-lea, prin care se cerea recunoaşterea românilor din Transilvania ca naţiune egală în drepturi cu celelalte ce intrau în componenta Imperiului Habsburgic.
Şcoala Ardeleană era îndrumată, politic şi cultural, de operele istorice şi filologice ale lui Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi Ion Budai-Deleanu, minţi strălucite, erudiţi, savanţi de talie europeană, poligloţi, toţi cu studii teologice, filosofice şi de drept canonic la Roma şi Viena.
Mişcarea susţinea emanciparea oamenilor prin educaţie şi cultură, de aici şi dezvoltarea şi organizarea învăţământului în limba română dar şi latura erudită, ce cuprindea numeroasele tratate de istorie şi filologie. Menţionăm aici cele mai importante dintre aceste lucrări: „Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor”, autor Samuil Micu, „Hronica românilor şi a mai multor neamuri…”, autor Gheorghe Şincai, „Istoria pentru îceputul românilor în Dachia”, autor Petru Maior, „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, autor Samuil Micu şi Gheorghe Şincai, „Disertaţie pentru începutul limbii române”, autor Petru Maior şi „Lexiconul de la Buda”, primul dicţionar etimologic al limbii române.
* * * * *
Gheorghe Șincai s-a născut la 28 februarie 1754, în localitatea Râciul de Câmpie, judeţul Mureş, în casa bunicului din partea mamei, într-o familie – Ioan Şincai şi Ana (născută Grecu) – care venea şi îşi trăgea numele din satul Șinca Veche, din ținutul Făgărașului, unde strămoșii săi aveau un mic domeniu.
În primele clase de şcoală a studiat în limba maghiară, în satul Săbed, judeţul Mureş, nu departe de locurile natale, apoi a învățat latina la școala reformată din Târgu-Mureș, între anii 1776-1778.
În anul 1768, devine bursier al seminarului iezuiților din Cluj, unde a studiat, timp de patru ani, gramatica și poetica.
În anul 1773, devenea profesor de retorică și poetică la Blaj, unde l-a avut ca elev pe Ion Budai Deleanu.
În 1774 se călugărește, sub numele de Gabriel, apoi își continuă studiile la Roma, de unde a obţinut o bursă, la Colegiul „De propaganda fide”.
Datorită faptului că învăţa bine, a fost luat sub ocrotirea cardinalului Ştefan Borgia, care era secretar la „De propaganda fide” şi care l-a numit pe Şincai custode al bibliotecii acestei instituţii, iar apoi a cerut şi a obţinut pentru el de la papa Pius al VI-lea favoarea de a putea să viziteze şi bibliotecile Vaticana, Sopra la Minerva şi Benedictina, unde Şincai a primit inclusiv un specialist care să îl ghideze prin biblioteci şi să-i indice sursele în care se vorbea de români. Fiindcă după o muncă intensă de cercetare desfăşurată în arhive și biblioteci din Roma, Șincai devine pasionat de istoria românilor, fiind preocupat de originea latină a poporului și a limbii române. Astfel, el a copiat şi transcris cu exactitate orice fel de referire la istoria românilor.
În anul 1779 Şincai își ia doctoratul în filosofie și teologie.
Gheorghe Șincai a fost un remarcabil poliglot, însușindu-și pe lângă limba română, latina, maghiara, germana, greaca veche, italiana și franceza.
A studiat, la Viena și la Roma, alături de Samuil Micu, împreună cu care avea să elaboreze prima gramatică tipărită a limbii române, ”Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, care a apărut la Viena, în anul 1780.
Tot la Viena, a studiat la Colegiul greco-catolic „Santa Barbara”, metoda conducerii școlilor naționale și dreptul.
În anul 1783, el publică două abecedare, un catehism și o gramatică elementară în limba latină, în 1784, împăratul Iosif al II-lea dă edictul pe tema învăţământului, apoi, în anul 1785, Şincai este numit director al Școlii normale din Blaj, abia înființată, și al tuturor școlilor care urmau să se înființeze, în acelaşi an publicând a carte de aritmetică.
Din poziţia de director al învățământului greco-catolic din Transilvania, Şincai a avut o contribuție fundamentală la răspândirea culturii în mediul rural, iar prin efortul său s-au construit peste 300 de școli cu predare în limba română.
În urma eforturilor sale de cercetare asupra istoriei românilor, Şincai a fost atacat puternic, fiind acuzat inclusiv de faptul că ar vrea să fie un al doilea Horea. Drept urmare, el a căzut în dizgraţie, inclusiv episcopul greco-catolic al Blajului făcând tot ceea ce putea pentru a scăpa de el. Şincai este arestat la 14 septembrie 1794, fiind întemniţat pentru câteva luni, iar după ce a fost eliberat, a constatat că rămăsese şi fără slujbă, fiind concediat din postul de director al școlilor.
Pleacă la Viena, cu susţinerea episcopului greco-catolic de la Oradea, Samuil Vulcan, pentru a-şi căuta dreptatea la împăratul austriac, însă rezultatele nu au fost cele aşteptate.
În faţa acestei situaţii, fără nici un venit, fiind – după cum afirma – „izgonit din rosturile sale”, Şincai se exilează la moşia contelui Vass, în satul Sinea, lânga Kosice, pe teritoriul Slovaciei de astăzi, unde timp de şase ani i-a învăţat carte pe copiii acestuia şi unde va locui până la sfârșitul vieții.
Despre momentul plecării, Gheorghe Şincai avea să afirme: „mă ocrotesc la feciorul Contelui Vass, cel mai bătrân, ca la nişte învăţăcei ai mei, până ce voi sfârşi munca pentru folosul Românilor, dintre cari unii mai vrea-m-ar mort decât să scriu unele ca acestea”.
În anul 1811, încheie lucrul la cea mai valoroasă lucrare a sa, scrisă sub forma analelor, „Hronica românilor și a mai multor neamuri în cât au fost ele așa de amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora față de ale altora nu se pot scrie pe înțeles, din mai multe mii de autori, în cursul de 34 de ani culese…”. Lucrarea nu a fost publicată în timpul vieţii lui Şincai, doar fragmente din aceasta apărând în ”Calendarul de la Buda”, în anii 1808 și 1809.
În acelaşi an – 1811, Şincai îi predă o copie manuscris a „Hronicii …”, episcopului Samuil Vulcan, la Oradea.
„Hronica” se întemeiază pe un material informativ uriaş, materializat în 26 caiete în manuscris, cules cu metodă şi simţ critic, ordonat în vederea publicării într-un vast corpus de documente, primul la noi, intitulat „Memoriile dacoromanilor”, temelia propriu-zisă a „Hronicii”.
Autorul a avut în vedere identificarea istoriei românilor din spaţiul intra şi extracarpatic, corelată cu istoria sud-est europeană, începând cu anul 86 până în zilele sale.
„Hronica” a fost strâns legată de curentul ideologic al acelor vremuri, servind cele mai importante aspiraţii naţionale şi sociale formulate de mişcarea de redeşteptare naţională din Transilvania.
„Hronica” propagă ideea românităţii, originea latină a poporului român, continuitatea lui pe teritoriul vechii Dacii, fiind singura istorie de sinteză, ştiinţific alcătuită, a întregului popor, prin valoarea şi bogăţia informaţiilor fiind peste tot ce se publicase până atunci în literatura noastră istorică.
În anul 1812, Şincai pleacă pe jos la Blaj, cărând în spinare saci cu documente şi manuscrise, fiind primit rece de clerul greco-catolic, în rândurile căruia îşi făcuse duşmani când se făcuseră alegeri pentru episcop pentru Blaj, votând atunci pentru contracandidatul actualului episcop Bob.
Tot pe jos s-a îndreptat Şincai, apoi, spre Cluj, pentru a obţine autorizaţia de publicare a „Hronicii…”, însă cererea sa a fost respinsă, autorităţile afirmând că „opera e vrednică de a fi aruncată în foc iar autorul de pus în furci”.
Ulterior acestor momente, Şincai a dispărut fără ca nimeni să ştie încotro s-a îndreptat.
La 2 noiembrie 1816, Gheorghe Șincai a trecut la Domnul, la vârsta de 62 de ani, la Sinea, în Slovacia de astăzi.
Din nefericire, mai multe dintre lucrările sale sunt cunoscute doar după titlu, ele pierzându-se de-a lungul vremii, printre acestea aflându-se „Dialogul”, o gramatică românească, un dicţionar românesc şi unul daco-român.
Copia manuscris a „Hronicii …”, pe care Şincai o dăduse episcopului Vulcan, a ajuns într-o librărie vieneză, fiind cumpărată la licitaţie, în 1833, de arhimandritul Gherasim Vida din Maramureş.
În anul 1844, avea să se tipărească Iaşi partea din „Hronică … ” ce vorbeşte de evenimentele de până la anul 1000, iar un an mai târziu, se tipărea la Buda o ediţie a acesteia, în care sunt publicate evenimentele de până la anul 1383.
În anul 1853, după comemorarea lui Gheorghe Şincai, domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, cumpără de la arhimandritul Vida manuscrisul „Hronicii …” şi lucrarea este tipărită în întregime, pentru prima oară, prin grija lui August Treboniu Laurian (sau Augustin Trifan) – filolog, istoric, publicist și om politic, unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Transilvania şi unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române (2 iunie 1867) -, care avea să afirme despre lucrare: „cât timp nu va fi publicată, Românii nu vor avea istorie”.
În prezent, mai multe colegii și licee din România îi poartă numele iar în noiembrie 2013, în fața școlii din Șinca Veche, a fost dezvelit un bust de bronz al lui Gheorghe Șincai.
