Va fi lansată noua versiune a platformei naţionale de pregătire pentru situaţii de urgenţă

Noua versiune a platformei naţionale de pregătire pentru situaţii de urgenţă (fiipregatit.ro) va fi lansată astăzi, împreună cu noul site al Platformei Naţionale pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre. Site-ul este adaptat cerinţelor internaţionale: pe lângă informaţiile referitoare la acţiuni concrete de salvare a vieţii în situaţii limită, va cuprinde şi o componentă interactivă, în premieră pentru site-urile de profil. Tot astăzi, unităţile militare îşi deschid porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi să aplice pentru o carieră în domeniul militar. Aceste evenimente au loc în contextul manifestărilor prilejuite de Săptămâna Protecţiei Civile./astanimir/eradu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 1 martie)