Liderii celei mai mari familii politice europene, Partidul Popular European, se vor afla timp de două zile la București. 13 șefi de stat și de guvern și reprezentanți din 44 de țări vor fi prezenți la congresul PPE care începe astăzi. Popularii europeni vor adopta strategia pentru alegerile europarlamentare din luna iunie și vor desemna oficial candidatul la șefia Comisiei Europene. Actuala președinte, Ursula von der Leyen, a fost singura înscrisă oficial în această competiție, iar candidatura acesteia a fost validată aseară de adunarea politică a partidului, urmând ca votul în congres să se dea mâine. La reuniunea de la București va fi prezent și cancelarul Austriei, Karl Nehammer, care s-a opus aderării României la spațiul Schengen. Alina Stănuță relatează.
Reporter: Organizarea Congresului Partidului Popular European la București este un semn de recunoaștere a importanței pe care o are PNL în interiorul acestei familii politice și a relevanței pe care o are România, spunea liderul PNL, Nicolae Ciucă. Acesta adăuga că documentul final al congresului PPE va conține un paragraf prin care se solicită admiterea deplină la spațiul Schengen pentru România și Bulgaria cât mai curând posibil.
Nicolae Ciucă: România, din punct de vedere tehnic, a îndeplinit mulți cu ani în urmă și îndeplinește în continuare, ba mai mult decât atât, sunt măsuri în derulare prin care nu facem altceva decât să întărim tot ceea ce înseamnă siguranța frontierelor României, siguranța frontierelor spațiului Schengen. Ca atare, nu cred că discutăm de compromisuri aici și este vorba de o realitate.
Reporter: Bucureștiul va fi capitala politică a Europei timp de două zile, declara liderul PPE, Manfred Weber, iar locul nu a fost ales întâmplător, pentru că PPE este un partid de centru-dreapta și al țărilor est-europene, dar și pentru că România este aproape de Ucraina în contextul conflictului cu Rusia. Liderii europeni trebuie să facă tot ce este posibil pentru a păstra pacea în interiorul Uniunii Europene, mai arăta Manfred Weber.
Manfred Weber: Este cel mai greu la acest moment să păstrezi pacea și securitatea, mai ales în contextul conflictului din Ucraina. Și cel mai important lucru acum este să păstrăm pacea în interiorul Europei. Pentru aceasta avem nevoie de leadership la nivelul Uniunii Europene. Trebuie să apărăm banii plăților de taxe, trebuie să facem inovare împreună în domeniul militar. Trebuie să fim atât de puternici astfel încât Putin să nu aibă nici măcar un gând de a ne ataca.
Reporter: Participanții la Congresul Partidului Popular European, aflați la București, vor dezbate strategia acestei familii politice pentru alegerile europene din iunie, vor adopta programul politic al PPE și o vor nominaliza pe Ursula von der Leyen drept candidat al partidului la funcția de președinte al Comisiei Europene pentru încă un mandat de cinci ani./RADOR RADIO ROMÂNIA/astanimir/eradu