George Topârceanu, titan al literaturii române, strălucit fotograf

Autor:Alexandru Balaci

Motto: “Eram în clasa a doua primară când m-am surprins făcând primele versuri. Acele stihuri mi s-au înfățișat la început cu un aer cât se poate de inofensiv, ca oricare altă jucărie nevinovată. Nici nu bănuiam eu pe atunci peste ce pricopseală am dat. Nu știam că microbul literar, când găsește teren favorabil, e destul să pătrundă o singură dată în organism, ca să nu mai scapi de el o viață întreagă până dincolo de moarte, până te face statuie”. (George Topârceanu)

La 20 martie 1886 s-a născut George Topârceanu, poet, prozator, memorialist şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1936.

Umor, talent, pasiuni

Venea pe lume pe 20 martie 1886, la București. Era cel de-al doilea copil al soților Ion si Paraschiva Topârceanu. În 1893 a mers pentru prima oară la școală, la o margine de București. Ultimele clase ale școlii primare le-a făcut la Suici-Argeș, între anii 1895-1898. Tot atunci au avut loc și primele încercări literare. În 1898 se înscrie la liceul “Matei Basarab” din București de unde mai apoi, în 1901 se transferă la liceul “Sf. Sava”. Adevăratul său debut literar se produce în 1904, la revista umoristică; “Belgia Orientului”. Din 1905, până în 1907 publică versuri sentimental-epigonice în revistele: “Duminica”, “Revista noastră”, “Revista ilustrată” și altele.

După absolvirea liceului în 1906, Topîrceanu, dorind să urmeze cursuri universitare se vede nevoit să strângă bani singur pentru acestea. Scrie o petiție către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii în care solicită un post de copist, dar după cum era și este în continuare uzanța, pe cererea sa se trece sec: “Se va ține de seamă la timp”. Ambițios peste măsură, reușește să strângă bani de facultate și în 1909 se înscrie la Drept. Într-o scrisoare către un cunoscut spune: “Am trecut toate examenele cu bine, doar la Micescu mi-e frică, din prostia lui nu a mea. Cei ce au avut protecție au luat bile albe cu distincție. Pentru mine nu a vorbit nimeni…Sunt foarte surmenat și am insomnii, dacă aș mai sta o săptămână așa aș cădea la pat” .

Anul 1907 îl găsește colaborator la “Viata literară si artistică”, revistă condusă de George Coșbuc. În 1909 părăsește Facultatea de Drept și se înscrie la Facultatea de litere. Totodată publică în “Viața românească” și, sporadic, în alte reviste. Poeziile: „Noapte de mai, Balada chiriasului grăbit și Balada popii din Rădeni” le publică în 1910. Se stabilește la Iași (1911), unde devine secretar de redacție la revista “Viața românească”. Publică proză, poezii, cronici teatrale.             Pentru Topîrceanu Iașiul acelor vremuri era o localitate plină “de harnici dascăli de poeți și cărturari”. Despre același oraș spune că “mi-a plăcut de la început cu grădinile lui înflorite, cu gardurile lui dărăpănate, cu părăsirea și murdăria lui proverbială, căci oricâte straturi de glod s-ar pune acolo, tot nu vor putea să astupe vreodată urma pașilor lui Eminescu și ale ciubotelor de iuft(piele de bovine) ale diaconului Creangă, urmele atâtor oameni iubiți de altădată…cum era să nu-mi placă”. El își amintește de frumoasa muncă de la “Viața Românească”: “Venea conu Calistrat Hogaș, cu figura lui jovială de faun și cu naivitatea lui de boem, să ne citească un capitol homeric din călătoriile lui, cu borș de chitici(peștișori), prin munții Moldovei.

Venea doctorul Mironescu, cel mai mucalit(jovial) povestitor pe care l-am văzut. Venea din când în când un fel de lipovean uriaș(Sadoveanu) încă tânăr de sub a cărui frunte cu proeminențe ciudate licăreau doi ochi blânzi și albaștri, în care fulgera uneori câte o stranie sclipire de oțel și ne citea cu glas potolit încă o povestire de dragoste viforoasă din trecutul Moldovei. Începuse să vie de la o vreme Demostene Botez, care abia-și lepădase uniforma liceului și ne impresiona încă de pe atunci cu poezia tristă a iubirii și a morții”. Se căsătorește cu Victoria Iuga (1912), în același an i s-a născut primul fiu, pe care l-a botezat Gheorghe.

Împreună cu M. Sevastos redactează revista “Teatrul” în 1912-1913, activitate întreruptă din cauza Războiului Balcanic, la care ia parte. Primele volume ale lui G. Topârceanu, Balade vesele” și Parodii originale”, apar abia în 1916. În 1918 colaborează la ziarul “Lumina” al lui Constantin Stere (București). Publică Balada morții” și Note memorialistice”. Un an mai târziu, 1919, se întoarce la Iași. În colaborare cu Mihail Sadoveanu redactează revista «Însemnări literare». Publică Balada munților și Rapsodii de toamnă”. Volumul: Balade vesele si triste” apare un an ami târziu: 1920 ca în 1921 să-i apară ediția a II-a a Parodiilor originale, care va fi republicat în 1927 (ediția a III-a). În 1926 George Topârceanu devine laureat al Premiului național de poezie. La 7 mai, același an, este numit director al Teatrului Național din Chișinău.Volumele: «Migdale amare» (prima ediție) și «Balade vesele și triste» (ediția a III-a), îi apar în 1928. Doi ani mai târziu (1930) este numit inspector general teatral pentru Moldova.

«Balade vesele si triste» apar în a IV-a ediție în anul 1931. Un an mai târziu, 1932, apare a IV-a ediție a Parodiilor originale.

În 1933 susține București conferința: Cum am devenit moldovan?” iar la Iași, doi ani mai târziu o conferință asemănătoare, intitulată: Cum am devenit ieșean?”.

Este ales membru corespondent al Academiei Române în 1936, an în care îi apare volumul: Pirin-Planina”.

Arta fotografiei

Pe lângă diverse pasiuni, cum ar fi să repare mecanisme, să colecționeze arme, a fost atras și de arta fotografiei. În patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iași se găsesc mai multe negative pe sticlă ale poetului, mărturie a acestei pasiuni: cea mai mare bucurie era să stea în odaia în care-și adunase cărţile, puștile, pistoalele, floretele, mașina de scris, aparatele fotografice și coliviile cu păsări de tot felul”, își amintea Otilia Cazimir, cea de care l-a legat o prietenie strălucită ca un frumos roman de dragoste”.  Una dintre cele mai frumoase caracterizări ale moștenirii sale poetice a făcut-o Nichita Stănescu:

Un miracol al literaturii române este Topîrceanu, în ciuda popularităţii sale false. El este un novator nu ca Arghezi și nici ca Blaga, el aduce o înnoire nu a viziunilor cuvintelor, ci chiar a viziunilor. Spiritul poeziilor lui de deschidere, de absenţă a prejudecăţilor, de ochi de om deschis a doua oară după naștere, este unic și măreţ. El s-a născut cu puţin înainte de a se naște. De aceea s-a văzut născându-se”.

Se stinge din viață la 7 mai 1837, din cauza unui cancer hepatic.

Bibliografie:

Calendar Rador

https://www.georgetoparceanu.ro/

Viața lui George Topîrceanu povestită cu mult umor și lirism de el însuși