Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională a declarat că Statele Unite nu se aşteaptă ca raidurile israeliene ce au cauzat moartea a şapte asistenţi umanitari în Fâşia Gaza să afecteze discuţiile pe marginea unui acord de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor. Premierul Qatarului – care are un rol cheie în medierea discuţiilor – a declarat că obstacolele din calea unui acord de încetare a focului sunt aceleaşi ca în februarie. Mohammed bin Abdulrahman Al Thani a precizat că solicitarea Hamas ca palestinienii strămutaţi să poată reveni în toate zonele din Gaza a devenit un punct major al neînţelegerilor. Liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, a reiterat de asemenea că mişcarea pe care o conduce îşi menţine toate condiţiile pentru încetarea focului./mbrotacel/gpodea
BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 aprilie