Preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, la Vilnius, cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în marja summitului Iniţiativei Celor Trei Mări.
Zelenski a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis despre cooperarea în domeniul apărării. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a avut o întrevedere cu omologul său român Klaus Iohannis, în cadrul căreia cei doi șefi de stat au discutat despre cooperarea în sectorul apărării. Liderul ucrainean a relatat acest fapt pe canalul său de Telegram. În cadrul întrevederii, Zelenski l-a informat pe Iohannis despre atacurile ce vizează Centrala hidroelectrică de la Novodnistrovsk, care, potrivit acestuia, sunt efectuate de Forțele Armate Ruse. El a menționat că sistemele de apărare antiaeriană ucrainene trebuie consolidate pentru a crea un scut aerian sigur. În plus, Zelenski a subliniat că Ucraina, împreună cu România, aduce o contribuție semnificativă în asigurarea securității alimentare globale.
‘Am discutat separat despre activitatea coridorului de export dintre Ucraina, România și Republica Moldova. Apreciem poziția României în problema tranzitului produselor agricole ucrainene’, a conchis președintele Ucrainei.
Înainte de această întrevedere, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit la Vilnius cu omologul său lituanian, Gitanas Nausėda, în marja summitului Iniţiativei Celor Trei Mări. După întâlnirea cu Nausėda, politicianul de la Kiev a discutat cu șefii statelor partenere care participă la acest summit./vdraguta/denisse
(www.gazeta.ru – 11 aprilie)