La data de 12 aprilie 1457, acum 567 de ani, avea loc bătălia de lângă satul Dolhești (n.r. Doljești după Cronica lui Ștefan cel Mare), unde Ștefan cel Mare l-a înfrânt și alungat din scaunul Țării Moldovei pe Petru Aron. După asasinarea lui Bogdan al II-lea (tatăl lui Ștefan), în 1451, de către fratele său vitreg Petru Aron, Ștefan cel Mare luase calea exilului împreună cu mama sa, mai întâi în Transilvania, apoi în Țara Românească. La început de aprilie în anul 1457, împreună cu aproximativ șase mii de oșteni moldoveni, inclusiv o mie de munteni din Țara Românească oferiți de Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare intră în Moldova pentru a pretinde tronul țării. La 12 aprilie 1457, Petru Aron, surprins de incursiunea lui Ștefan cel Mare în Moldova, recurge la o acțiune pripită, atacând cu o armată strânsă în mare grabă. Petru Aron este învins și părăsește rușinos câmpul de luptă. Acesta este practic momentul când Moldova a câștigat un domnitor legendar: Ștefan cel Mare.
Context
„În anul 6959 (1451), luna octombrie 16, a venit Petru voievod numit Aron, noaptea şi a năvălit asupra lui Bogdan la Răuseni, vineri în zori şi i-au tăiat capul”, se arată în Letopiseţul anonim al Moldovei.Ştefan cel Mare fuge de mercenarii lui Petru Aron, aceştia primind ordin de a-l ucide şi pe fiul cel mare al lui Bogdan al II-lea. După uciderea lui Bogdan, Petru Aron a urcat pe tronul ţării, devenind domnitor al Moldovei.Iancu de Hunedoara, probabil în virtutea tratatului din 1450, i-a oferit adăpost în Transilvania. În vara lui 1456 Ștefan era în Țara Românească, unde-l întâlnea pe logofătul Mihu care, în urma închinării de la Vaslui, ducea primul tribut sultanului. Venit în Transilvania, eventual o dată cu Vlad Țepeș și împărtășind programul de politică internă și externă al acestuia, Ștefan cel Mare nu putea fi decât ostil grupării boierești reprezentate de Mihu și pe care se sprijinea atunci domnul aflat pe tronul de la Suceava.
În primăvara anului 1457, Ştefan cel Mare revine, însoţit de o armată de 6.000 de oşteni, sprijinit şi de Vlad Ţepeş, voievodul Ţării Româneşti. Intră în Moldova pentru a-l înlătura de la conducerea ţării pe Petru Aron. „Petru-Vodă nu se grăbi să iasă înaintea unui duşman pe care avea dreptul să-l despreţuiască. Totuşi el chemă la dînsul în Suceava pe Muzilo de Buczacz, castelanul de Sniatyn, Colomea şi Carapciu, cel mai mare dregător al Pocuţiei, şi se înţelese cu dînsul pentru orice împrejurări. Un Moldovean cu numele de Leul prădase în Pocuţia; (…)Apoi oştirea domnească porni asupra lui Ştefan, pribeagul cel îndrăzneţ”, aşa a descris istoricul Nicolae Iorga începutul bătăliei dintre Ştefan cel Mare şi Petru Aron.
Lupta s-a dat în satul Doljeşti, la data de 12 aprilie 1457, unde Ştefan a ieşit învingător. Petru Aron a încercat să se replieze, dar după alte două zile, la Orbic, Ștefan cel Mare îl învinge din nou. Cu toate acestea, istoricii consideră data de 12 aprilie ca fiind relevantă pentru începutul domniei lui Ștefan Cel Mare, mai ales că sunt indicii cum că ungerea sa ca domn al Moldovei de către mitropolitul Teoctist a avut loc pe câmpia Dreptăţii după bătălia de la Doljești. Atât despre locația bătăliei de la Doljești există mai multe opinii, cât și despre câmpia numită Dreptăţii. dacă se admite varianta că locul numit direptate era al unui boier cu acest nume din apropiere de Roman, atunci cel mai probabil și locul bătăliei de la Doljești a fost foarte aproape de Roman.
Alte variante indică locul bătăliei de la Doljești pe raza județului Suceava, undeva între comuna Dolhești și orașul Dolhasca sau la Joldești, județul Botoșani. În atare situație, locul câmpiei Dreptăţii ar putea fi în apropiere de Suceava. Asupra locației bătăliei de la Orbic nu există dubii, zona aparținând actualmente de muncipiul Buhuși. Moartea lui Petru Aron s-a produs chiar pe câmpul de luptă. În decembrie 1470, acesta a fost decapitat la Orbic – Buhuşi, judeţul Bacău, unde Petru Aron însoţit de o armată formată din mercenari unguri a atacat oastea lui Ştefan cel Mare, cu scopul de a redobândi tronul Moldovei, însă fără succes pentru el, pentru că în final a pierdut lupta şi a fost decapitat exact cum a făcut şi el cu tatăl marelui voievod moldovean.
Nu este exclus ca (o parte din) Țara de Jos a Moldovei să fi intrat în posesia lui Ștefan cel Mare din anul precedent, această variantă fiind multă vreme luată în calcul. Totuși, oficializarea urcării pe tron este considerată cea de după alungarea din domnie a uzurpatorului tatălui său.
Ștefan a fost căsătorit de trei ori și, din câte se pare, fiu nelegitim al său a fost doar Petru Rareș (deși există o discuție și cu privire la Alexăndrel) care a și ajuns domnitor al Moldovei la 1527.
În cei 47 de ani de domnie, Ştefan cel Mare şi Sfânt (canonizat de Biserica ortodoxă în 1992) s-a remarcat prin numeroase fapte de arme, ctitorii, politici comerciale pragmatice și iscusință diplomatică. A murit în data de 2 iulie 1504 – cauza probabilă fiind o mai veche rană din timpul primei bătălii de la Chilia (1462) – Ștefan lăsând pe tron pe fiul său, Bogdan al III-lea pe care și-l asociase la domnie în ultimii ani ai vieții.
Bibliografie
Calendar Rador
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Dolje%C5%9Fti_(12_aprilie_1457)
https://www.istorie-pe-scurt.ro/tag/lupta-de-la-doljesti/
Istoria românilor vol IV, editura Enciclopedică, București, 2001
