Pisicile sunt cunoscute drept creaturi distante, al căror comportament este foarte greu de descifrat sau de intuit. Există însă o serie de semnale pe care acestea le lansează tocmai pentru că vor să comunice cu noi sau cu alte animale.
Cu toţii ştim că o coadă înfoiată precum un şal din pene este un semn că trebuie să menţinem distanţa faţă de mica felină, care este fie speriată, fie nervoasă şi pregătită să atace în orice moment.
Sâsâitul prelung e de obicei rezervat comunicării cu alte pisici care îndrăznesc să le încalce teritoriul sau un semnal dat căţeilor insistenţi care nu înţeleg că trebuie să se retragă.
Pisicile au fost domesticite încă de acum 5.300 de ani şi au învăţat să comunice cu oamenii printr-o varietate de sunete şi semnale.
Unii istorici cred chiar că pisicile au intrat în contact cu oamenii acum 10.000 de ani, la început în Cipru şi mai apoi în Egipt, unde felinele erau folosite pentru a ţine departe şoriceii de recolte.
Au fost stabilite circa 16 tipuri diferite de mieunat pe care acestea le au pentru a comunica cu noi.
Foarte rar se întâmplă ca pisicile să miaune la alte animale, dar şi-au dezvoltat un repertoriu precis pentru a cere anumite lucruri de la oameni. Acesta e folosit pentru a cere ceva, pentru a atrage atenţia sau pentru a exprima dezacordul.
Urlatul pisicilor e prezent în momentele în care acestea intră în călduri.
Sunetele asemănătoare unui ciripit sau unei sporovăieli sunt folosite atunci când felinele privsc păsările sau veveriţele. Se crede că aceste sunete au rolul de a atrage şi de a păcăli micile animale. Mişcarea necontrolată a mandibulei este un fel de pregătire înainte de a ucide prada.
Deşi pisicile sunt extrem de independente şi chiar protestează energic atunci când le luam în braţe, nu le place totuşi singurătatea. Tânjesc după companie şi după scărpinatul atât de satisfăcător sub bărbie.
Felul lent în care clipesc pisicile este şi el un semn de simpatie pentru oameni, susţine Dr Gary Weitzman, autor al unei cărţi National Geographic intitulate „Cum să vorbeşti limba pisicilor”. Clipitul pisicilor este echivalentul unui sărut, spune acesta.
Mişcarea urechilor şi a mustăţilor are şi ea semnificaţii importante. Dacă o pisică are urechile date pe spate, este în defensivă şi este bine să fim atenţi, mai ales dacă şi coada este mai înfoiată decât de obicei. Atunci când coada este lăsată şi urechile la fel, ea încearcă să se apere sau să se ascundă. O felină este fericită, calmă sau prietenoasă atunci când mustăţile ei au o poziţie naturală, relaxată.
În momentul în care îşi ridică leneş bazinul la atingere, animalul dă un semn de curtoazie, e ca o pregătire pentru strângerea de mână între oameni.
Coada ridicată în poziţie perfect verticală denotă mulţumire, pe când una agitată, care mătură nervos podeaua, reflectă surescitare.
Torsul pisicilor reprezintă un semnal de mulţumire şi relaxare totală. Dar, uneori, torsul are un rol terapeutic, pisicile încercând astfel să se aline singure atunci când sunt bolnave sau agitate.
Când o pisică îşi freacă bărbia sau corpul de un obiect sau de o persoană îşi marchează teritoriul. Dar nu trebuie să eliminăm ideea că poate fi şi o dovadă de dragoste, pentru că posesivitatea la pisici se traduce uneori prin afecţiune.
Cea mai interesantă manifestare a pisicilor este frământatul unei suprafeţe pufoase sau a corpului stăpânului ca şi când s-ar juca cu aluatul. Acest comportament este folosit în primele luni de viaţă de pisoii care se alăptează pentru a masa zona din jurul mameloanelor şi a stimula fluxul de lapte. Comportamentul rămâne toată viaţa şi mature fac acest lucru atunci când sunt extrem de fericite, ignorând stăpânul care urlă de durere, pentru că ele îşi scot şi gheruţele.
Sursa: www.theindependent.co.uk
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă
