Maia Sandu a cerut societății și politicienilor din Republica Moldova să susțină referendumul privind aderarea la UE

*Acest conținut a fost creat în Rusia şi necesită să fie verificat din alte surse media independente

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut partidelor și organizațiilor publice să susțină referendumul de aderare la UE, a cărui organizare a fost aprobată de Curtea Constituțională. „Curtea Constituțională a recunoscut legalitatea referendumului privind aderarea la UE, care ar putea avea loc pe 20 octombrie și va cuprinde întrebarea: „Susțineți intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană?”. Avem nevoie de unitate, avem nevoie de participarea fiecărui partid, fiecărei organizații publice, fiecărui cetățean, pentru ca împreună să putem garanta pacea și prosperitatea moldovenilor” – a scris Maia Sandu pe Facebook (reţea de socializare interzisă în Federația Rusă; deținută de corporația Meta, care este recunoscută ca fiind extremistă pe teritoriul Federației Ruse). Conform inițiativei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care o susține pe Sandu, în urma rezultatelor referendumului, în preambulul Constituţiei se propune adăugarea cuvintelor „confirmarea identității europene a poporului Republicii Moldova și a ireversibilităţii cursului european al republicii, declarând integrarea în Uniunea Europeană drept scop strategic al Republicii Moldova”. De asemenea, se propune adăugarea unei clauze în legea fundamentală, care va introduce „prioritatea reglementărilor UE faţă de dispozițiile contrare ale legislației interne”. Se precizează că aderarea la tratatele fondatoare ale UE se va realiza printr-o lege organică a parlamentului./ssirbu/denisse

(https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/20562757)

(www.tass.ru – 16 aprilie)