Calendarul evenimentelor, 25 aprilie – selecțiuni

ENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

                   

– Camera Deputaților

* Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare şi consultare
  • Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii

 

– Guvern

* Programul premierului Marcel Ciolacu:

■ ora 9:00 – Întrevedere cu Jutta Urpilainen, comisar european pentru parteneriate internaționale – la Palatul Victoria

■ Vizită de lucru la Timișoara

  • ora 13:00 – Ședință de guvern – la sediul Prefecturii Timiș, Bd. Revoluției din 1989 17A, Timișoara
  • Declarațiile susținute de prim-ministrul Marcel Ciolacu la începutul ședinței vor fi transmise LIVE pe conturile de Facebook și de YouTube ale Guvernului, precum și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria
  • ora 15:00 – Întâlnire cu oamenii de afaceri din județul Timiș – la Timișoara Convention Center, str. Mărășești nr. 1-3, Timișoara

– Ministere

* Ministrul Justiţiei din Republica Moldova, Veronica Mihailov-Moraru, efectuează o vizită oficială în România:

■ ora 9:30 – întrevedere cu ministrul român al Justiţiei, Alina Gorghiu – la sediul MJ

■ ora 10:30 – declaraţii de presă – transmisie online

* Salvaţi Copiii lansează studiul „Situația gravidelor și mamelor minore din zonele rurale defavorizate” – la Senatul României, Sala Avram Iancu – Intrarea A1. Agendă:

■ ora 10:00 – Deschiderea întâlnirii – Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel – Președinte Comisia pentru Sănătate, Senatul României, Nicoleta Pauliuc, Președinte Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, membru Comisia pentru Sănătate, Senatul României

■ ora 10:10 – Rezultatele direcțiilor prioritare de intervenție ale programului Salvați Copiii în domeniul sănătății gravidei, mamei și a copilului – Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv, Salvați Copiii România

■ ora 10:20 – Propunerile Comisiei pentru Sănătate, Senatul României, pentru îmbunătățirea situației mamelor și gravidelor minore din zonele rurale – Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Președinte Comisia pentru Sănătate, Senatul României, Nicoleta Pauliuc, Președinte Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, membru Comisia pentru Sănătate, Senatul României

■ ora 10:35 – Prezentare raport de cercetare “Situația mamelor și gravidelor minore din mediul rural”. Soluții pentru sprijinirea fetelor în vederea accesării serviciilor medicale și importanța educației pentru sănătate – Ana Bulai, Sociolog, Adina Păun, moașă și trainer acreditat, Andreea Raicu, ambasador campania Vrem Educație pentru Sănătate în școli

■ ora 11:00 – Propunerile Cancelariei Prim-Ministrului pentru garantarea protecției mamelor și gravidelor adolescente vulnerabile, prof. Univ. Dr. Carmen Orban, Consilier de Stat, Cancelaria Prim-Ministrului

■ ora 11:10 – Drepturile gravidelor în România și propuneri de îmbunătățire a accesului la servicii medicale – Dr. Valeria Herdea, Președinte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Mariana Costache, Consilier Onorific al Ministrului Sănătății

■ ora 11:20 – Importanța accesului la programe de sănătate în rândul adolescenților din România – Ionel Florian Lixandru, Secretar de Stat, Ministerul Educației

■ ora 11:30 – Inițiative legislative pentru sprijinirea mamelor minore din România, Oana-Silvia Țoiu, deputat, Comisia pentru muncă şi protecţie socială

■ ora 11:40 – Soluții pentru susținerea mamelor adolescente și a copiilor acestora, Nicolae-Gabriel Gorunescu, Vicepreședinte, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție

■ ora 11:50 – Programul MSD for Mothers pentru creșterea accesului echitabil la servicii de asistență prenatală și sănătate reproductivă – Marcelo Pascual Morales, Managing Director, MSD România și Republica Moldova

■ ora 12:00 – Sesiune de întrebări și răspunsuri

* Evenimentul „MEDTECH FORUM 2024 – Transformarea Digitală (DX) a sistemului medical din România”, organizat de Digital Transformation Council, la care participă Alexandru Rogobete – secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi Valentin Ciocan – preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate – ora 11:00, la Grand Hotel Continental, Calea Victoriei nr. 56

* Casa de Cultură a Studenților București organizează, de la ora 18:30, vernisajul  expoziției și prezentarea catalogului “Apuseni, țară de piatră”, din cadrul proiectului Romania Student Tour – program național de redescoperire a patrimoniului natural și cultural. Participă Natalia Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (mesaj video), Cristian Lascu, cercetător, speolog și jurnalist

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru două emisiuni de obligaţiuni în sumă de 400 milioane lei fiecare

* Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi Cooperativa Caprirom Sud-Muntenia, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Zonei Montane (ANZM), organizează „Târgul de Florii” – în curtea ministerului

* Târgu Jiu: Caravana „Fără bariere – TOT adevărul despre droguri”, eveniment la care participă ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero – ora 14:00, la Sala Sporturilor

– Interne

* Hunedoara: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara – ora 10:00

– Electoral

* Calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024:

  • În maximum 10 zile de la data înființării birourilor electorale de circumscripție, cel mai târziu la data de 25 aprilie, se va încheia perioada de înregistrare a alianțelor electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024
  • Cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa de mai mult de 6 luni înaintea datei scrutinului în circumscripţia electorală în care au loc alegeri vor depune la primar, până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, adică până pe 25 aprilie, solicitările de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reședință

* Candidatul AUR la Primăria Sectorului 1, Mihai Enache, organizează inaugurarea unui nou exponat din cadrul Muzeului Risipirii Banului Public, stadionul Cotroceni, evaluat la zeci de milioane de euro și abandonat de 15 ani – ora 10:00, la stadion, pe Str. Doctor Joseph Lister, nr. 62

* Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, îşi depune candidatura pentru un nou mandat – ora 11:00, la Biroul Electoral al Circumscripţiei electorale nr. 1 – Sectorul 1, Piaţa Amzei nr. 13

* Alexandru Dimitriu, candidatul Alianţei Dreapta Unită la Primăria Sectorului 5, îşi depune candidatura – ora 12:00, la Biroul Electoral al Circumscripţiei electorale nr. 5 – Sectorul 5, sediul Primăriei Sectorului 5, str. Fabrica de Chibrituri nr. 9 – 11

* Mihaela Ştefan, viceprimar şi candidatul Alianţei Dreapta Unită pentru Primăria Sectorului 6, îşi depune candidatura – ora 13:00, la Biroul Electoral al Circumscripţiei electorale nr. 6 – Sectorul 6, sediul Primăriei Sectorului 6, Calea Plevnei nr. 147 – 149

* Nicuşor Dan, candidat independent şi primar în exerciţiu al Capitalei, îşi depune candidatura pentru un nou mandat şi semnăturile de susţinere – ora 16:30, la Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti, Str. Batişte nr. 13

■ declaraţii de presă alături de liderii Alianţei Dreapta Unită: Cătălin Drulă – preşedintele USR, Eugen Tomac – preşedintele PMP şi Ludovic Orban – preşedintele Forţa Dreptei – ora 15:30

* Depunerea candidaturilor PNL:

■ pentru Primăria Arad şi Consiliul Local Municipal Arad – ora 13:00, la Biroul Electoral Municipal

■ la Hunedoara – ora 16:30, la sediul Biroului Electoral Judeţean Hunedoara

* Constanţa: Conferinţă de presă organizată de AUR Constanţa; participă candidaţi ai partidului – ora 14:00, la complex Dacia, etaj 2

– Casa Regală

* De la ora 16:00, la Palatul Elisabeta, Alteța Sa Regală Principesa Elena va acorda, în numele Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei, în cadrul unei ceremonii, certificatul de Furnizor Regal unor companii și persoane – în Sala Regilor

– Juridic

* Şedinţa publică a Curţii Constituţionale a României – ora 10:00

* Şedinţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00

– Administraţie

* Liderul consilierilor USR Sector 5, Alexandru Dimitriu, depune plângere împotriva primarului Cristian Popescu Piedone – ora 10:00, la sediul DIICOT, Str. Sfânta Vineri nr. 33; declaraţii de presă

* Conferinţa de închidere a proiectului „Facilitarea accesului la servicii integrate de educaţie, sănătate, ocupare şi abilitare pentru persoanele vulnerabile din Sectorul 1”, organizată de Primăria Sectorului 1 – ora 11:00, la sala de şedinţe a primăriei, Bd. Banu Manta nr. 9, etaj 4

* Şedinţe ale Consiliilor Judeţene:

■ Olt – ora 11:30

■ Bistriţa-Năsăud – ora 14:30, online

■ Sibiu – ora 15:00

* Zalău: Şedinţa Consiliului Local al Municipiului Zalău – ora 9:00

* Conferinţe de presă organizate de:

■ Primăria Municipiului Mangalia – ora 14:00, la Clubul Nautic „Callatis”, Portul Turistic

■ Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iaşi – ora 14:00, la Primăria Municipiului Iaşi, sala „Vasile Pogor”

– Sindicate

* Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului organizează proteste la nivel naţional în toate judeţele, în faţa instituţiilor – ora 13:30

– Economic

* Cea de-a treia ediţie a conferinţei cu tema „Criminalitatea cibernetică în perioada digitalizării economiei şi în vreme de război”, organizată de Club Antreprenor şi Ziarul Pozitiv – ora 9:30, la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, în Sala Miron Vlasto

* Jurnalul de tranzacţii Mirsanu.ro organizează evenimentul „Mirsanu IPO Challenge 2024” – ora 10:00, la Hotel Pullman

* CLCC – Coaliția Pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării organizează o nouă dezbatere profesională digitală:”Suprareglementare, suprataxare. Când ce e mult strică” – ora 11:00, pe platforma ZOOM. În cadrul dezbaterii se va discuta despre industriile afectate de aceste reglementări și suprataxe, dar mai ales despre cum se resfrânge acest fenomem asupra economiei și societății.

 

– Medicină, Sănătate

* Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti organizează un eveniment de conştientizare în legătură cu riscul cancerului de sân, cu scopul educării în sensul începerii monitorizării sănătăţii sânului prin ecografie mamară anuală. Proiectul a fost dezvoltat în cadrul cursului hibrid intensiv (BIP-ului) CIVIS „Community and Public Health Promotion under the Framework of Modern Pedagogical Approaches”. Evenimentul va avea loc la Palatul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, în Aula Magna (Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46) şi este dedicat tuturor femeilor (studente şi cadre didactice) din comunitatea academică a Facultăţii de Drept a UB. Acesta constă într-o sesiune de prezentări susţinute de mai mulţi medici specialişti, precum şi sesiuni de întrebări, discuţii şi schimb de informaţii

* Cisnădie: Inaugurarea unei importante investiţii din oraș: „Reabilitarea şi dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Orăşenesc Cisnădie”, un proiect cu finanţare europeană a cărui valoare totală este de 11,2 milioane lei – ora 12:00, strada Băilor nr. 27 (curtea cu clădirea de Interne)

– Învățământ

* Conferința de presă de lansare a proiectelor ”START ÎN CARIERĂ – Consiliere școlară inovativă” și ”Digital Revolution of Students” finanțate de Ministerul Familiei Tineretului și Egalității de Șanse – ora 11:30, la sediul Centrului pentru Tineret al Municipiului București – Calea 13 Septembrie, nr. 168-184. În cadrul conferinței de presă vor mai fi prezentate rezultatele celor 2 barometre realizate în rândul elevilor de liceu și a studenților cu privire la nivelul actual al consilierii și orientării școlare/profesionale pentru alegerea parcursului profesional potrivit, respectiv nivelul actual al competențelor digitale în vederea îndeplinirii obiectivelor personale/profesionale

* Mediaş: Primăria Municipiului Mediaş, prin Direcţia pentru Cultură, organizează, în săptămâna 22 – 26 aprilie, o serie de activităţi cultural educative dedicate preşcolarilor şi elevilor din ciclul gimnazial. Întrucât majoritatea instituţiilor de învăţământ medieşene au ales să desfăşoare în această perioadă programul „Săptămâna Verde”, copiii sunt aşteptaţi la Muzeul Municipal, Biblioteca „St. L. Roth”, Sala Polivalentă, dar şi în Piaţa Regele Ferdinand I. Din program:

  • Preşcolarii şi elevii ciclului primar din municipiul Mediaş sunt aşteptaţi, la ora 10:00 în Piaţa Regele Ferdinand I, la o nouă ediţie a tradiţionalului „Târg de Paşte”, unde vor avea parte de concursuri, ateliere, jocuri, dar şi de un bogat program artistic

– Cultură

* Luna aprilie vine cu o nouă serie de filme online în programul Institutului Cervantes. De data aceasta, este vorba despre o serie de patru filme documentare reunite sub motto-ul „Poveşti de rezistenţă. În căutarea unui loc în lume” – patru producţii cinematografice care ne permit să cunoaştem oameni ale căror vieţi sunt marcate de aventură, şi nu întotdeauna în conotaţia cea mai pozitivă a cuvântului. Documentarele vor fi transmise cu acces gratuit şi subtitrate în limba engleză pe canalul de VIMEO al instituţiei, în fiecare zi de joi, începând cu ora 11:00 dimineaţa (ora României), timp de 96 de ore. Din programul zilei:

  • În perioada 25 – 29 aprilie are loc Querida Sara, regia: Patricia Franquesa (Spania-Serbia-Norvegia, 2021). Documentarul este un portret al Sarei, prima femeie şofer de taxi din Afganistan. Regizoarea spaniolă Patricia Franquesa surprinde forţa unei femei puternice care trece de barierele unei societăţi patriarhale

* Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti organizează o serie de evenimente prilejuite de încheierea proiectului ROM(a)NOR Interferences (25-28 aprilie). Din program:

  • ora 11:00, la scena Dumitra, va avea loc conferința de presă
  • ora 13:00 – inaugurarea Casei lui Lazăr Naftanailă, transferată în muzeu din satul Calbor, jud. Brașov și a Șurii adusă din Vișeul de Mijloc, jud. Maramureș, ce adăpostește acum spațiul expozițional și cel dedicat realității virtuale. Cu această ocazie, îl veți cunoaște pe Lazăr, primul ghid virtual, care vă va arăta că Viața este o călătorie shukară! Astfel, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti devine primul muzeu din România care folosește inteligența artificială pentru a prezenta vizitatorilor istoria, viața și cultura romilor
  • Pe parcursul celor 4 zile, pe aleile muzeului vor fi prezenţi și meșteri romi din toată țara care își vor prezenta produsele și vor susține și o serie de ateliere pentru public

* Uniunea Artiștilor Plastici organizează trei evenimente:

  • Muzeul Național Cotroceni vernisează la ora 13:00, în Spațiile Medievale, cea de-a XXII-a ediție a Salonului Artelor Decorative. Anul acesta, în cadrul secțiunilor deja consacrate, curatorii Cosmin Năsui și Georgiana Cozma propun două focusuri expoziționale speciale: un prim plan tematic dedicat familiilor din artele decorative din România și o primă elogiere expozițională retrospectivă dedicată artistului recent dispărut Vladimir Șerban Cioroiu (n.1951 – d. 2023). Salonul Artelor Decorative, ediția 2024, poate fi vizitat, în perioada 26 aprilie – 23 iunie 2024, în cadrul turului complet al muzeului sau în cadrul turului expozițional, de marți până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro
  • Ploiești: La ora 17:00, la Galeria de Artă Ploiești (Piața Victoriei, nr.4) are loc vernisajul Expoziției de Artă Religioasă. Expun peste 30 de artiști – grafică, pictură, ceramică.
  • Suceava: Cea de-a VII a ediție a evenimentului expozițional de la Galeriile de Artă „Ion Irimescu” din Suceava, va fi deschisă publicului la ora 17:00. Sub semnul luminii creatoare, a fiecăruia dintre noi, Humanum Lumen a acestui an se dorește a fi un mesaj de speranță și mai bine pentru toți. Expoziția care cuprinde lucrările a 26 de artiști, membri ai Filialei UAP Suceava, va fi prezentată de criticul de artă Iulian Bucur.

Printre partenerii media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional

* Filarmonica George Enescu organizează, începând cu ora 17:45, la Ateneul Român, o întâlnire între prieteni, pentru a deschide o conversație publică cu tema „Istoria pe care o vrem, o facem împreună”.  Conversația va porni de la procesul de transformare strategică prin care trec Filarmonica George Enescu, cea mai importantă filarmonică din țară, și Ateneul Român, clădirea simbolică pentru patrimoniul arhitectural al României, pentru a se dezvolta din punct de vedere artistic și cultural, precum și pentru a se repoziționa la nivel internațional. În cadrul evenimentului vor fi prezentate titlul de Marcă a Patrimoniului European decernat Ateneului Român de Comisia Europeană, noua identitate vizuală a Filarmonicii George Enescu și direcțiile de dezvoltare ale celor două instituții. Printre participanții la conversație: Marin Cazacu, directorul general al Filarmonicii George Enescu; Eugen Ciurtin, istoric, directorul Institutului de Istorie a Religiilor; Oana Marinescu, consultant comunicare strategică; Virginia Oțel, Communication Leader Garanti BBVA; Manuela Bucur, Head of Brand Rompetrol

* La Ateneul Român, publicul bucureştean va avea ocazia unei noi întâlniri cu unul dintre cei mai importanţi muzicieni români, violoncelistul Andrei Ioniţă, reputat artist a cărui prezenţă este dorită pe cele mai importante scene muzicale internaţionale. Solistul va prezenta, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” dirijată de Michael Sanderling, o lucrare fundamentală din literatura concertistică, deşi mai puţin abordată de artişti tocmai datorită dificultăţii partiturii: Concertul în mi minor pentru violoncel şi orchestră de Aram Haciaturian. La finalul spectacolului, Andrei Ioniţă va coborî în foaierul Ateneului Român unde va oferi publicului o sesiune de autografe pe cel mai recent compact-disc al său, realizat la Editura Casa Radio.

* Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti organizează, la ora 18:30, la vernisajul expoziţiei şi prezentarea catalogului ”Apuseni, țara de piatră”  din cadrul proiectului Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural

* Teatrul de Balet Sibiu şi Opera Naţională Bucureşti sărbătoresc Ziua Internaţională a Dansului împreună, pe scenă, cu un dublu eveniment, care va avea loc atât la Bucureşti (25 aprilie), cât şi la Sibiu (27 aprilie). În cadrul Galei Extraordinare de Balet organizată în parteneriat de cele două instituţii, publicul iubitor al artei dansului se va bucura de cele mai frumoase momente din repertoriul coregrafic al baletului clasic, dar şi coregrafii de dans contemporan şi balet neoclasic

* Cluj-Napoca: Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția 23, organizat de Postul Public de Radiodifuziune, prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, se desfășoară în perioada 24 – 28 aprilie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Târgul este deschis zilnic între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului este liber. Președintele de onoare al acestei ediții este prof. univ. dr. Ioana Both, traducător, critic literar, apreciat eminescolog și eseist. Din programul zilei:

  • orele 10:30 – 11:15 – Prezentare cărți Editura Ecou Transilvan – Lansarea volumelor de nuvele „Chipul și Călătoria” ale marelui prozator italian Luigi Pirandello, câștigător al premiului Nobel pentru literatură, traduse în limba română de Prof. dr. Laszlo Alexandru, a cărții pentru copii „Veselie, bucurii pentru cei mai dragi copii”, de Cătălina Batincu și Lili Stancu, a volumelor de poezie „Pe malurile primului cuvânt”, Ioan Ivașcu și „În ecoul ceții”, Damaschin Ciontoș. Prezintă Dr. teolog Victor Constantin Măruțoiu, Prof. Ioan Ivașcu, Lect. univ. dr. Sanda-Felicia Misirianțu, Nadia Fărcaș – editor.
  • orele 12:00 – 12:45 – Pr. Răzvan Perșa, „Părintele Dumitru Stăniloae și Traducerea Filocaliei Grecești. Surse, Colaboratori și Receptare” – Editura Renaşterea – Volumul analizează procesul traducerii în românește a Filocaliei grecești de către Părintele Stăniloae, precum și cadrul istoric în care apare interesul pentru scrierile filocalice în teologia românească. Vor vorbi: IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, Adrian Nicolae Petcu, Pr. lect. univ. dr. Răzvan Perșa.
  • orele 13:00 – 13:45 – Noutăți traduceri literare Casa Cărții de Știință.
  • orele 15:00 – 15:45 – „Despre iubire ca fapt divers. În sala pașilor pierduți”, autori: Daniela Ostroschi, Felix Ostrovschi – Editura Argonaut. Invitați: Profesor Anca Dumitrița Feneșan, Prof. univ. dr. Ion Albulescu, scriitor&jurnalist Tudor Runcanu, Felix Ostrovschi (autor), Moderator: Romeo Moldovan (Argonaut).
  • orele 16:00 – 17:00 – Etapa zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu” – Radio România Cluj.
  • orele 18:00 – 18:45 – Lansări de carte Editura Eikon – „Iubirea ca un vis infinit dăruit unei clipe”, de Sandu Frunză; „Căutarea autenticității în era digitală. Eseuri despre poezie, filosofie și spiritualitate”, de Sandu Frunză.
  • orele 19:00 – 19:45 – Lansări de carte Editura Eikon – „Agnostos Theos. Despre temeiul gnoseologiei teologice. Aripa Greacă: Grigorie De Nyssa, Maxim Mărturisitorul, Simeon Noul Teolog”, de Dorin Ștefănescu; „Rescrieri. Sobru și frivol în lumea literară”, de Vianu Mureșan.

* Iași: O serie de perspective din lumea dansului vor fi explorate începând din luna aprilie, de o echipă internaţională de artişti ai mişcării, din România, Republica Moldova şi Irlanda de Nord, în cadrul proiectului No Reason to Dance? Între orele 19:00 şi 21:00, este rândul duo-ului Virginia Negru şi Cătălin Diaconu să intre într-un schimb de idei cu profesioniştii interesaţi, în cadrul atelierului Dancing Contact Improvisation, printr-o cercetare asupra noilor posibilităţi de mişcare ce se pot genera în momentul în care conştientizăm diferitele grade de tensiune poetică şi conţinut dramatic pe care le oferă lucrul cu distanţa, apropierea, atingerea, în relaţie cu partenerii de scenă. Parteneri: Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Destination Iaşi, UNAGE, CNDB. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internaţional

* Satu Mare: În perioada 24 aprilie – 15 iunie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul din Satu Mare și Negrești-Oaș la Festivalul Madrigal, o serie de evenimente culturale remarcabile dedicate spectatorilor de toate vârstele. Corul Madrigal întâlnește comunitatea din județul Satu Mare în cadrul noii serii de proiecte desfășurate anul acesta în țară, Festivalul Madrigal. Turneul include Spectacolul Extraordinar „Săptămâna Patimilor”, ineditul concert interactiv „Madrigal for Babies”, dedicat nou-născuților, părinților acestora și viitoarelor mame, dar și Expoziția Madrigal, ce reunește exponate reprezentative din incredibila istorie a ansamblului. Din programul zilei:

  • ora 11:00 – Biblioteca Județeană Satu Mare – Vernisajul Expoziției Madrigal (acces gratuit) – Lansată în premieră în cadrul Art Safari București, expoziția prezintă unele dintre cele mai importante momente ale istoriei de peste 60 de ani a Corului Madrigal, brand național și un activ ambasador cultural al României în întreaga lume.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 24 aprilie – 15 iunie | Program de vizitare: luni, miercuri și vineri, în intervalul orar 9:00 – 16:00, iar în zilele de marți și joi, în intervalul orar 9:00 – 18:00.

  • ora 15:00 – Biblioteca Județeană Satu Mare – Concertul Extraordinar „Madrigal for Babies” (acces gratuit, cu rezervare pe platforma Bilete.ro).

Printre partenerii media se numără: Radio București FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical.

* Sfântu Gheorghe: Zilele Sfântu Gheorghe, ediția 3, au loc în perioada 23-28 aprilie. Din programul zilei:

  • A XVII-a ediţie a întâlnirii trupelor de teatru pentru copii la Şcoala Generală „Varadi Jozsef”, iar iubitorii de artă contemporană sunt invitaţi, începând cu ora 11:00, să viziteze atelierele artiştilor Vinczeffy Laszlo, Miklossy Maria, Eltes Barna şi Albert Levente în cadrul programului „Made in Sepsi ArtBrunch”, program care va continua vineri dimineaţă cu vizitarea studioului designerului Damokos Csaba. Programul detaliat al Zilelor Sfântu Gheorghe poate fi accesat pe site-ul https://www.szentgyorgynapok.ro

* Sibiu: Inaugurarea Centrului de Activităţi şi Resurse Regionale la Sibiu – eveniment organizat de Muzeul Astra – ora 10:00, la Casa Artelor, Piaţa Mică nr. 21, urmată de închiderea oficială a proiectului – ora 13:00

* Timişoara: O nouă premieră – spectacolul de teatru „Victimele datoriei”, de Eugene Ionesco şi în regia lui Radu Iacoban, se va juca de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”

* New York: Institutul Cultural Român de la New York (ICRNY), în parteneriat cu 1969 Gallery din New York, prezintă expoziția de artă contemporană „Aproape de os”/ “Close to the Bone” a artistului român de reputație internațională Radu Oreian, care se va desfăşura în perioada 25 aprilie  – 20 iunie, în Galeria „Brâncuși” a ICR New York. Cu ocazia vernisajului, care va avea loc joi, ICR New York va organiza un eveniment special la care vor participa atât artistul Radu Oreian, cât și ceilalți artiști invitați în cadrul proiectului expozițional.

– Sport

* Meciuri în Superliga de fotbal:

■ play-out – etapa a 6-a:

  • AFC UTA Arad – SC Oţelul Galaţi – ora 16:45, pe Arena ”Francisc Neuman” – Arad
  • AFC Hermannstadt – FC Petrolul Ploieşti – ora 19:00, pe Stadionul Municipal – Sibiu

■ play-off – etapa a 6-a:

  • Universitatea Craiova – FC CFR 1907 – ora 21:45, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” – Craiova

* Buzău: Partidă din etapa a 6-a a play-off-ului Ligii a II-a de fotbal: Gloria Buzău – CS Corvinul 1921 Hunedoara – ora 19:00, pe Stadionul Gloria – Buzău

* Constanţa: Meci din etapa a 25-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSM Constanţa – CS Dinamo Bucureşti – ora 17:30, la Sala Sporturilor – Constanţa

* Săftica: Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Dinamo Bucureşti – ora 16.00, la Baza Sportivă Săftica

■ participă fundaşul Răzvan Patriche şi antrenorul Zeljko Kopic

* Meciuri în Liga Naţională de baschet masculin:

■ locurile 5-8:

  • CS Rapid Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti – ora 19:00, la Sala Rapid – Bucureşti
  • BC CSU Sibiu – CSM CSU Constanţa – ora 19:00, la Sala Transilvania – Sibiu

■ semifinale:

  • CSM CSU Oradea – CSO Voluntari – ora 19:00, la Oradea Arena
  • U-BT Cluj-Napoca – FC Argeş Piteşti – ora 19:00, la Sala Polivalentă – Cluj-Napoca

* Szeged, Ungaria: Sportivi români participă la Campionatele Europene de canotaj (25-28 aprilie)

* Zagreb, Croaţia: Sportivi români participă la Campionatele Europene de judo (25-28 aprilie)

– S-a întâmplat într-o zi de 25 aprilie

* Se împlinesc 305 ani (1719) de când era publicată cartea „Robinson Crusoe” a lui Daniel Defoe, considerat primul roman scris în limba engleză

* Cu 232 de ani în urmă (1792) Nicolas Jacques Pelletier, un răufăcător francez, devenea prima persoană executată prin ghilotinare. Execuţia a avut loc la Hôtel de Ville, în Place de Grève, la ora locală 15:30

* Sunt marcați 165 de ani (1859) de când începea construcţia Canalului Suez, canal maritim ce uneşte Marea Mediterană cu Marea Roşie, în istmul cu acelaşi nume din Egipt (construit de francezul Ferdinand de Lesseps şi deschis navigaţiei la 17.XI.1869)

* Cu 139 de ani în urmă (1885) Patriarhia Ecumenică de Constantinopol recunoştea autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a trimis mitropolitului primat Calinic Miclescu, în calitate de preşedinte al Sfântului Sinod al BOR, Tomosul de autocefalie prin care „cu bucurie sufletească binecuvintează Biserica Ortodoxă Română, recunoscându-o autocefală întru toate de sine ocârmuită”. După proclamarea autocefaliei BOR de către autorităţie de stat româneşti, la 3 decembrie 1864, a urmat un proces dificil şi îndelungat, la nivelul corespondenţei şi al tratativelor diplomatice politico-bisericeşti, până la recunoaşterea ei canonică din partea Patriarhiei Ecumenice, în 1885

* Se marchează 130 de ani (1894) de când începea la Cluj (până la 13/25.V.1894), procesul politic intentat de către guvernul maghiar „memorandiştilor”, proces cu un larg ecou internaţional. 14 membri ai conducerii Partidului Naţional Român din Transilvania, printre care dr. Ioan Raţiu şi dr. Vasile Lucaciu, au fost condamnaţi la închisoare. În tot spaţiul locuit de români au avut loc puternice manifestaţii de susţinere a luptei pentru emancipare naţională a românilor transilvăneni (25.IV/7.V)

* În urmă cu 123 de ani (1901) apărea prima plăcuţă de înmatriculare din America, în statul New York, când un act normativ reglementa pe plan local obligaţia tuturor posesorilor de automobile să-şi înregistreze vehiculul şi să afişeze pe caroserie numărul de înmatriculare obţinut. Taxa de înregistrare a maşinii era de 1 dolar. În cursul primului an, au fost emise în statul New York 954 de plăcuţe de înmatriculare

* Cu 109 ani în urmă (1915) a avut loc victoria de la Çanakkale (Dardanele), cunoscută ca fiind una din cele mai mari şi grele războaie din istorie. Bătălia de la Çanakkale ocupă un loc foarte important în istoria Turciei, fiind un război între trupele aduse din coloniile franceze de Anglia şi Franţa în anul 1915 şi naţiunea turcă. Războaiele purtate atât pe uscat, cât şi pe mare au început în data de 18 martie 1915. În data de 25 aprilie 1915 au început luptele de pe uscat, statele Antantei eşuând în traversarea Çanakkale şi întorcându-se aşa cum veniseră, iar în iarna anului 1916 au fost nevoite să se retragă

* Acum 79 de ani (1945) începea Conferinţa de la San Francisco (până la 26.VI.1945) în vederea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite, ONU. Conferinţa a adoptat Carta Naţiunilor Unite, care a intrat în vigoare la 24.X.1945

* Acum 77 de ani (1947) demersurile de întemeiere a unei instituţii universitare în inima Olteniei au fost încununate prin Legea nr. 138 pentru înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Craiova şi a Eforiei ei, promulgată de Majestatea Sa, Regele Mihai I, la 21 aprilie 1947 şi publicată în Monitorul Oficial al Regatului României la data 25 aprilie 1947

* Sunt marcați 55 de ani (1969) de când a intrat în vigoare Tratatul de la Tlatelolco (Mexic) privind interzicerea armelor nucleare în America Latină şi Caraibe, semnat la 14.II.1967,prin care națiunile latino-americane și caraibiene care au aderat au declarat zona liberă de arme nucleare

* În urmă cu 42 de ani (1982) se încheia retragerea trupelor israeliene din Peninsula Sinai (realizată în mai multe etape), după 15 ani de ocupaţie. Israelul a preluat controlul asupra peninsulei în luna mai 1967, în urma „Războiului de şase zile”

* Acum 32 de ani (1992), în perioada 25 – 27 aprilie, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, Regele Mihai I efectua prima sa vizită cu caracter privat în România (Suceava, Bucureşti, Curtea de Argeş). Suveranul a fost întâmpinat cu căldură şi entuziasm de români. În Capitală a avut loc o manifestaţie populară la care au participat câteva sute de mii de persoane pe tot traseul de la Piaţa Romană la Piaţa Sf. Gheorghe

* Acum 19 ani (2005) a avut loc ceremonia de semnare a Tratatelor de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (la Abaţia Neumünster din Luxemburg), precedată de reuniunea Consiliului European, care a dat votul final asupra documentelor care consfinţeau calitatea de viitoare membre ale UE pentru România şi Bulgaria. Pe Tratatul de aderare a României şi-au pus semnătura, din partea română, preşedintele ţării, primul ministru, ministrul afacerilor externe şi cel al integrării europene. De la 1.I.2007 România şi Bulgaria sunt membre ale Uniunii Europene (după ce Parlamentele tuturor ţărilor membre ale UE au ratificat cele două tratate semnate la 25.IV.2005). Numărul ţărilor membre ale UE se ridică la 27 (după retragerea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană la data de 31 ianuarie 2020)

* În urmă cu 9 ani (2015) avea loc cutremurul din Nepal cu o magnitudine de 7,9 pe scara Richter epicentrul fiind localizat în Districtul Lamjung, la aproximativ 77 km nord-vest de capitala Nepalului, Kathmandu. Este cel mai puternic cutremur care a avut loc în regiune, din 1934 încoace, când un cutremur de 8,2 pe Richter a provocat moartea a peste 17.000 de persoane. Potrivit cifrelor oficiale, peste 9.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în Nepal şi în ţările învecinate. Districtul Sindhupalchok a fost cel mai grav afectat – 3.360 de morţi (aproape jumătate din numărul oficial al victimelor). Monumente istorice aparţinând Patrimoniului mondial UNESCO, printre care Piaţa Durbar şi Turnul Dharahara – înalt de 62 m, au fost distruse sau au fost grav avariate. Pagubele totale au fost estimate la aproximativ 15-20% din PIB-ul Nepalului, adică 5 miliarde de dolari. Potrivit ONU, opt milioane de oameni (mai mult de o pătrime din populaţia ţării) din 39 de districte au fost afectaţi de cutremur. De asemenea, 1,4 milioane de oameni au avut nevoie de asistenţă umanitară de urgenţă, dintre care 940.000 de copii

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (Calendarul Creştin-Ortodox 2024)

– Sf. Marcu, Evanghelist (Calendarul Romano-Catolic 2024)

– „Ziua Justiţiei Militare” (la 25 aprilie 1919 s-a înfiinţat primul Serviciu Contencios în cadrul Armatei române, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand – 105 ani); se celebrează din 1999, printr-un ordin al ministrului apărării naţionale – 25 de ani

– 1687: A murit Ion Căianu (Caioni), călugăr franciscan, primul autor atestat de muzică cultă din Transilvania, organist, constructor şi reparator de orgi, culegător de folclor, compozitor, cronicar, pedagog, gânditor renascentist şi precursor al iluminismului; a avut o contribuţie însemnată la întocmirea codicelui „Codex Caioni” (n. 1629)

– 1841: S-a născut (la Kalipetrova, Bulgaria) Zaharia Petrescu, general, medic; elev şi colaborator al lui Carol Davila; medic-şef al Corpului 1 de Armată în timpul Războiului de independenţă (1878-1879); cercetări de farmacologie şi de terapeutică generală – „Elemente de terapeutică şi materie medicală”, primul tratat de acest fel din România; precursor al chimioterapiei; membru corespondent al Academiei Române din 1885 (m. 1901)

– 1875: S-a născut Valeriu Traian Frențiu, episcop de Oradea, teolog, ctitor de școală românească și promotor al turismului bihorean; unul dintre cei şapte episcopi-martiri ai Bisericii greco-catolice care au fost beatificaţi la data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, de către Papa Francisc (m. 1952, în lagărul de exterminare din Sighet)

– 1909: S-a născut poetul şi publicistul Aurel Marin (m. 1944) – 115 ani

– 1920: S-a născut medicul Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei; din 1943 a lucrat în echipa prof. dr. Dumitru Bagdasar, creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie; alături de soţul său, Ionel Ionescu, şi de Constantin Arseni, au format prima echipă neurologică din România, numită mai târziu „echipa de aur”, care a contribuit la dezvoltarea neurochirurgiei din România (m. 2008). NOTĂ: La 17 septembrie 2005, la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc, a fost atestat faptul că Sofia Ionescu-Ogrezeanu a fost prima femeie neurochirurg din lume

– 1920: S-a născut soprana Ioana Nicola Ştirbei (m. 2009)

– 1925: S-a născut actorul de teatru şi film Vasile Niţulescu (m. 1991)

– 1925: A murit compozitorul şi dirijorul George Stephănescu, autorul primei simfonii româneşti (n. 1843)

– 1929: S-a născut Sanda Râpeanu, lingvistă, specialistă în limbi romanice; traducătoare şi autoare a numeroase studii critice, realizate în colaborare cu soţul său, criticul literar Valeriu Râpeanu – 95 de ani

– 1932: S-a născut atleta Lia Manoliu; campioană olimpică la aruncarea discului: aur la México City (1968), bronz la Roma (1960) şi Tokyo (1964); preşedinta Comitetului Olimpic Român (1992-1998); Complexul Sportiv Naţional din Bucureşti îi poartă astăzi numele (m. 1998)

– 1933: A murit medicul legist şi farmacistul Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti (n. 1858)

– 1940: S-a născut Gheorghe Macarie, filolog, critic şi istoric de artă, profesor (m. 2018)

– 1943: S-a născut Valeriu Florin Dobrinescu, istoric şi eseist român; fondator al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană (m. 2003)

– 1953: S-a născut Liviu Antonesei, poet, eseist, publicist, cercetător în ştiinţele educaţiei şi profesor

– 1954: S-a născut Mioara Caragea, traducătoare de limbă portugheză, publicistă şi profesoară (m. 2017) – 70 de ani

– 1958: A murit Iosif Iser, pictor şi grafician; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1881)

– 1969: S-a născut flautistul și profesorul universitar Ionuţ Bogdan Ştefănescu – 55 de ani

– 1999: A murit Vasile Dobrian, pictor, desenator, grafician şi poet avangardist (n. 1912) – 25 de ani

– 2020: A murit prinţul Mihai Dimitrie Sturdza, istoric şi diplomat; autorul unei opere impresionante, acoperind domenii precum heraldica, genealogia, istoria familiilor nobiliare din sud-estul Europei, statutul internaţional al Ţărilor Române, relaţiile româno-ruse, istoria culturii; stabilit la Paris, din 1963; a fost redactor politic la Departamentul român al postului de radio „Europa liberă” din München (1986-1995); strănepotul lui Mihail Sturdza, domnitor al Moldovei între anii 1834-1849 (n. 1934)

– 2022: A murit istoricul, arheologul şi profesorul universitar Dumitru Protase; în activitatea de cercetare s-a aplecat îndeosebi asupra istoriei Daciei romane şi postromane; membru de onoare al Academiei Române din 2003 (n. 1926)

EVENIMENTE EXTERNE

– Laage, Germania: Vizita secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, la escadronul 73 „Steinhoff” al forţelor aeriene tactice

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situația din Siria

– Moscova: Întâlnirea președintelui rus, Vladimir Putin, cu reprezentanţi ai patronatelor ruse

– Paris: Discurs al președintelui francez, Emmanuel Macron, despre Europa pentru a stabili principalele orientări europene

– Caracas, Venezuela: Summit al şefilor de stst şi de guvern ai blocului ALBA

– Stockholm: Prim-ministrul Letoniei, Evika Silina, va efectua prima sa vizită bilaterală în Suedia (25 – 26 apr.)

– Isurava, Papua Noua Guinee: Prim-ministrul australian Anthony Albanese va comemora Ziua ANZAC alături de prim-ministrul Papua Noua Guinee la o ceremonie de serviciu în zori pe pista Kokoda

– Beijing: Vizita secretarului de stat american Antony Blinken (până pe 26 aprilie)

– Beijing: Vizita ministrului malaezian de Externe Mohamad Hasan

– Nairobi, Kenya: Vizita secretarului de stat american pentru Comerţ, Gina Raimondo

– Moscova: Conferinţă de presă a vice-ministrului rus de Externe, pe tema BRICS

– Moscova: Briefing de presă al purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe Maria Zakharova

– Beijing, China: Conferința de presă lunară a Ministerului chinez al Apărării

– Washington, DC: Dezbatere în fața Curții Supreme cu privire la imunitatea penală invocată de Donald Trump în calitate de fost președinte

– New York: Procesul fostului preşedinte american Donald Trump pentru plăţi ilegale către fostul star porno Stormy Daniels (până pe 7 iunie)

– Islamabad, Pakistan: Audieri în recurs în dosarul fostului premier Imran Khan care a fost condamnat pentru scurgere de documente clasificate

– Haga: Audieri la Curtea Internaţională de Justiţie privind conflictul Azerbaidjan/Armenie şi violarea tratatului ONU privind discriminarea rasială (până pe 26 aprilie)

– Moscova: Audieri în privinţa activitului pentru drepturile omului Oleg Orlov, care este încarcerat şi care contestă declararea sa drept „agent străin”

– Sankt Petersburg: Forum internaţional pe tema securităţii organizat de Rusia

– Manilla, Filipine: Exerciţii militare comune anuale „Balikatan” ale SUA şi Filipinelor (până pe 10 mai)

– Zagreb, Croaţia: Primul lot de avioane de luptă franceze Rafale este prezntat presei după sosirea în Croaţia

– Ottawa, Canada: A patra sesiune a comitetului interguvernamental pentru negocieri a ONU privind poluarea cu plastic (până pe 29 apr.)

– Beijing: Salonul Auto de la Beijing – Auto China 2024 (25 apr. – 4 mai)

– Lisabona: Manifestări de marcare a 50 de ani de la Revoluția Garoafelor din Portugalia

– Budapesta: Reuniunea CPAC a conservatorilor americani și a aliaților acestora (25 – 26 apr.)

– Paris: Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) publică un raport privind bateriile

– Frankfurt: Discurs al Isabelei Schnabel, membră a Directoratului BCE, în faţa unui grup de reflexie asupra politicii monetare

– Londra: Revizuirea recursului de către Lucy Letby, asistenta găsită vinovată pentru uciderea a șapte bebeluși în spital

– Mont-De-Marsan, Franţa: Conferinţă de presă a procurorului în dosarul Kendji Girac care a fost găsit împuşcat

– Washington: ceremonie la catedrala naţională pentru angajaţii ONG-ului World Central Kitchen ucişi în Gaza

– Dubai: Conferinţă internaţională pe tema ajutorului umanitar şi a dezvoltării

– Rabat, Maroc: Forum de afaceri Franţa-Maroc (până pe 26 apr.)

– Rotterdam, Ţările de Jos: Al 26-lea Congres Mondial al Energiei

– Alliston, Canada: Este aşteptat anunţul Honda privind deschiderea unei fabrici de automobile şi baterii electrice, în Canada

– Londra: BP – Adunarea generală anuală

– Paris: Airbus – rezultate din primul trimestru (05:00)

– Germania: BASF – Rezultatele trimestrului I și adunarea acționarilor pentru ratificarea alegerii unui nou șef

– Frankfurt: Deutsche Bank – rezultate din primul trimestru (25 – 27 apr.)

– Vevey, Elveția: Nestlé – vânzări din ultimele trei luni

– Londra: Astrazeneca – rezultate din primul trimestru

– Londra: Barclays – rezultat din primul trimestru

– Paris: Sanofi – rezultatele trimestriale

– Londra: Unilever – rezultate din primul trimestru

– Paris: Danone: Adunarea generală a acţionarilor

– Paris: BNP Paribas – rezultate din primul trimestru (înainte de Bursă)

– Zürich: Holcim – actualizare privind activitatea din primul trimestru

– San Francisco: Microsoft – rezultatele trimestrului 3

– Mountain View, SUA: Alphabet (Google): rezultatele primului trimestru

– Italia: Veneţia experimentează un sistem de rezervare pentru turiştii de o zi, pentru a limita supraturismul (25 aprilie – 5 mai)

– Jiuquan, China: Lansarea misiunii cu echipaj Shenzhou-18 către stația spațială Tiangong (video+foto+video live)

 

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Delegaţilor ONU” a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 73/286 din 2 aprilie 2019, pentru recunoaşterea rolului crucial al delegaţilor în îndeplinirea principalelor obiective ale Organizaţiei Naţiunilor Unite; a fost sărbătorită prima dată în 2020

– „Ziua Internațională a Fetelor ce activează în Domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor”, sărbătorită în fiecare an în a patra zi de joi din luna aprilie; instituită, prin Rezoluția 70/2012, de Uniunea Internaţională pentru Comunicaţii (ITU), agenţia specializată a ONU pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Scopul rezoluţiei (revizuită în 2014) este acela de a integra dimensiunea de gen în ITU, de a promova egalitatea de gen şi emanciparea femeilor prin tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor

– „Ziua Mondială de Combatere a Malariei”, adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la cea de a 60-a sesiune a sa, din mai 2007, pentru a sublinia necesitatea continuării investiţiilor şi angajamentelor în susţinerea prevenirii şi controlului malariei

– În Portugalia se sărbătoreşte „Ziua Libertăţii”; în 1974 a avut loc „Revoluţia garoafelor”, care a înlăturat regimul de dictatură fascistă instaurat de Antonio de Oliveira Salazar (în 1933) şi a deschis calea spre restaurarea democraţiei – 50 de ani. Deși poliția politică a regimului, PIDE, a ucis patru persoane înainte de a se preda, revoluția a fost caracterizată prin nefolosirea violenței. Ținând garoafe roșii în mâini („cravos” în portugheză), numeroși oameni s-au alăturat soldaților revoluționari pe străzile Lisabonei, roșul fiind culoarea simbolică a socialismului și comunismului, principalele tendințe ideologice ale insurgenților. A fost sfârșitul regimului Estado Novo, cel mai îndelungat regim dictatorial din Europa de Vest, și disoluția finală a Imperiului Portughez. După revoluție, s-a adoptat o nouă constituție, cenzura a fost înlăturată, s-a declarat libertatea cuvântului, deținuții politici au fost eliberați și teritoriile portugheze din Africa subsahariană au primit independența

– 1214: S-a născut regele Ludovic al IX-lea al Franţei, cunoscut ca Sfântul Ludovic; rege al Franţei din 1226 până la moartea sa; este singurul rege al Franţei care a fost canonizat; a fost cel care a înfiinţat Parlamentul de la Paris (m. 1270) – 810 ani

– 1472: A murit Leon Battista Alberti, arhitect, pictor, sculptor şi scriitor renascentist italian; a publicat primul tratat modern de pictură (n. 1404)

– 1595: A murit poetul renascentist italian Torquato Tasso (n. 1544)

– 1599: S-a născut Oliver Cromwell, om politic şi comandant de oşti englez; conducător al revoluţiei împotriva dinastiei Stuart; a înăbuşit mişcarea de eliberare naţională din Irlanda (1649-1652); în 1653 a instaurat în Anglia un regim dictatorial, devenind lord-protector; a obligat Olanda să recunoască Actul de Navigaţie, punând bazele supremaţiei maritime a Angliei (m. 1658) – 425 de ani

– 1635: A murit scriitorul italian Alessandro Tassoni, unul dintre întemeietorii criticii literare italiene (n. 1565)

– 1744: A murit Anders Celsius, astronom şi fizician suedez, creatorul termometrului centigrad (n. 1701) – 280 de ani

– 1840: A murit Siméon Denis Poisson, matematician şi fizician francez (n. 1781)

– 1849: S-a născut Felix Klein, matematician german; cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în teoria grupurilor, analiza complexă, geometria non-euclidiană şi conexiunile dintre acestea şi geometrie (m. 1925) – 175 de ani

– 1874: S-a născut Guglielmo Marconi, fizician şi inventator italian; unul dintre promotorii radiotehnicii; în 1895 a realizat o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu (brevetat în 1896), iar în 1901 prima radiocomunicaţie transatlantică; lucrări de pionierat în radiolocaţie şi radionavigaţie; Premiul Nobel pentru fizică în 1909, împreună cu germanul Ferdinand Braun (m. 1937) – 150 de ani

– 1900: S-a născut fizicianul elveţian naturalizat american Wolfgang Pauli; contribuţii în mecanica cuantică şi fizica particulelor elementare; Premiul Nobel pentru Fizică în 1945 (m. 1958)

– 1917: S-a născut Ella Fitzgerald, cea mai populară cântăreață de jazz din Statele Unite mai bine de o jumătate de secol; supranumită „Regina muzicii soul”; recompensată în timpul vieții cu 13 premii Grammy (m. 1996)

– 1918: S-a născut pictorul italian Remo Brindisi, considerat fondatorul mişcării „Noua Reprezentare” (m. 1996)

– 1921: S-a născut Karel Appel, pictor, sculptor şi poet olandez (m. 2006)

– 1925: S-a născut jurnalista belgiană Janine Lambotte, prezentatoare, din 1953, a canalului de televiziune RTB (de limbă franceză); numele său va rămâne în istoria jurnalismului, deoarece a fost prima femeie din Europa care a prezentat un jurnal televizat, în anul 1961 (m. 2012)

– 1927: S-a născut Corín Tellado (nume real: María del Socorro Tellado López), prolifică scriitoare spaniolă de romane romantice; UNESCO a declarat-o cea mai citită scriitoare spaniolă din lume (după Miguel de Cervantes), iar Cartea Recordurilor a numit-o scriitoarea cu cele mai multe cărți vândute în limba spaniolă din lume; a publicat în jur de 4.000 de titluri și a vândut peste 400 de milioane de exemplare ale romanelor sale (m. 2009)

– 1927: S-a născut Albert Uderzo desenator și scenarist de benzi desenate francez; creator, alături de scenaristul René Goscinny, al aventurilor lui Asterix şi Obelix, între alte reviste de benzi desenate (m. 2020)

– 1928: S-a născut Cy Twombly (numele la naştere: Edwin Parker Twombly Jr.), desenator, pictor, sculptor şi fotograf american; unul dintre pictorii abstracţi importanţi ai secolului al XX-lea; cunoscut publicului de artă pentru lucrările sale de mari dimensiuni, realizate într-un stil caligrafic-grafitti (m. 2011)

– 1930: S-a născut Paul Mazursky, regizor american de film, scenarist şi actor (m. 2014)

– 1932: S-a născut Alain Besançon, istoric, filolog și profesor francez; unul dintre cei mai proeminenţi specialişti în istoria rusă şi sovietică; specializat în istoria intelectuală (m. 2023)

– 1935: S-a născut Phillip James Edwin Peebles, fizician, astronom, cosmolog și profesor american de origine canadiană; considerat cel mai mare specialist în cosmologie teoretică în ultimele decenii, având contribuții majore în domenii precum materie întunecată și microunde cosmice; Premiul Nobel pentru fizică în 2019, împreună cu Michel Mayor şi Didier Queloz, pentru „contribuţii în înţelegerea evoluţiei Universului şi a locului Pământului în cosmos”

– 1940: S-a născut Al Pacino (nume complet: Alfredo James Pacino), actor american de film

– 1941: S-a născut Bertrand Tavernier, regizor, scenarist, critic de film, producător și actor francez (m. 2021)

– 1945: S-a născut compozitorul şi cântăreţul suedez Björn Ulvaeus, membru al renumitei formaţii „ABBA”

– 1947: S-a născut fotbalistul şi antrenorul olandez Johan Cruyff; a primit Balonul de Aur de trei ori (m. 2016)

– 1969: S-a născut Renée Zellweger, actriță de film, producătoare și scriitoare americană – 55 de ani

– 1976: A murit Alexander Brailowsky, pianist american de origine rusă (n. 1896)

– 1976: A murit Sir Carol Reed, regizor britanic de film; unul dintre cele mai sonore nume ale filmului englez al anilor ’40-’50 ai secolului XX (n. 1906)

– 1995: A murit actriţa şi dansatoarea americană Ginger Rogers (n. 1911)

– 2011: A murit poetul chilian Gonzalo Rojas, considerat unul dintre cei mai talentaţi scriitori moderni ai Americii Latine (n. 1917)

– 2011: A murit cântăreaţa britanică Poly Styrene, considerată o legendă a muzicii punk (n. 1957)

– 2016: A murit scriitorul franco-american Martin Gray, supravieţuitor al ghetoului din Varşovia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cunoscut mai ales pentru romanul „Au nom de tous les miens” (n. 1922)

– 2018: A murit Michael (Joseph) Anderson, regizor de film, scenarist și producător britanic; cunoscut în primul rând pentru filmul „Around the World in 80 Days” (n. 1920)

– 2020: A murit Per Olov Enquist, unul dintre cei mai celebri scriitori şi dramaturgi suedezi din a doua jumătate a secolului XX (n. 1934)

– 2023: A murit Harry (Harold George) Belafonte, Jr. cântăreț, compozitor, activist social și actor american; cu melodii ca „Day-O (Banana Boat Song)” şi „Jamaica Farewell”, a iniţiat o modă pentru stilul calypso, fiind numit King of Calypso; a fost un apărător al drepturilor omului și al cauzelor umanitare, fiind un puternic critic al administrației lui George W. Bush (n. 1927) – 1 an