Ministrul Sorin Grindeanu a anunţat că primii kilometri din Autostrada Moldovei se vor deschide la sfârșit de iulie-început de august

Realizator: Cătălin Gomboş – Primii kilometri din Autostrada Moldovei A7 se vor deschide la sfârșit de iulie-început de august, a anunțat ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, care a verificat luni secțiunea Ploiești-Buzău. El a precizat că anul acesta nu se va putea circula pe autostrada completă de la Ploiești la Buzău, întrucât lucrările pe lotul trei, Pietroasele-Buzău, sunt abia la început.
Sorin Grindeanu: Le-am dat și niște ținte, ca la sfârșitul lunii pe lotul doi să fie la 70% per total, iar pe lotul unu să fie la 65%, minim. De asemenea, pot să anunț că undeva la sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august, probabil că vom circula pe primii kilometri din autostrada A7, mă refer la primii 14 kilometri, aflați pe lotul doi.
Realizator: Corespondenta Radio România Actualităţi, Cristina Moise, amintește că Autostrada Moldovei are o lungime totală de aproape 450 de kilometri, de la Ploiești la Siret, și este construită integral din bani europeni. /RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI/ilixandru/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 aprilie)