Beneficiile măslinelor şi uleiului de măsline pentru organism

Starea sistemului imunitar şi a întregului organism depinde de funcţionarea normală a tractului gastrointestinal. Potrivit oamenilor de ştiinţă, măslinele sunt în mare măsură benefice pentru sănătatea tractului gastrointestinal, prin urmare combat apariţia ulcerului gastric. Pentru a curăţa stomacul de toxinele dăunătoare, este suficient să consumăm câteva măsline cu sâmburi în fiecare zi. În plus, ajută la prevenirea formării pietrelor în vezica biliară. Uleiul conţinut de măsline reglează procesele de absorbţie a grăsimilor şi sărurilor de către organism, susţin oamenii de ştiinţă. Medicii explică efectul benefic al măslinelor prin faptul că în compoziţia lor se găsesc acizi polinesaturaţi, proteine, vitamine şi numeroase oligoelemente. Utilizarea acestor substanţe favorizează scăderea nivelului de colesterol dăunător din sânge şi normalizează metabolismul. Pe lângă faptul că ajută la eliminarea problemelor legate de tractul gastrointestinal, măslinele îmbunătăţesc şi starea ficatului şi sistemului cardiovascular. Influenţa pozitivă a măslinelor şi uleiului de măsline asupra stării inimii şi vaselor de sânge scade riscul de angină, infarct şi accident vascular cerebral. Experţii subliniază că, pentru a simţi cu adevărat influenţa pozitivă a oricărui produs, trebuie să-l folosim în mod regulat, nu doar din când în când./ddaniela

(www.zdrave.to – 20 mai)