Primul acvariu public din lume și o scurtă istorie a acvaristicii

Context

Acum 171 de ani avea loc inaugurarea primului acvariu public din lume, în incinta Regent’s Park din Londra. A fost deschis la grădina zoologică din Londra şi era denumit „Fish House” („Casa Peştilor”). Prima utilizare a cuvântului acvariu aparţine lui Philip Henry Gosse, care a optat pentru acest termen în schimbul lui „vivarium acvatic”. În 1858, Edward Edwards a patentat acvariul cu toate laturile din sticlă şi cu un rezervor dedesubtul acestuia pentru crearea unui curent uşor de circulare a apei în bazin.

Pasiune sau necesitate, din vremuri străvechi

Acvaristica, arta de a întreține și dezvolta ecosisteme acvatice în miniatură, este un hobby îndrăgit de milioane de persoane din întreaga lume. Evoluția sa reflectă progresele în cunoașterea biologiei acvatice, precum și dezvoltarea tehnologiei și a designului.  Primii ”acvariști” atestați au fost sumerienii, care țineau pești în iazuri artificiale acum mai bine de 4.500 de ani.   Primul care a început să scrie într-o manieră studiată și elaborată despre habitatul, caracteristicile și obiceiurile diverselor specii de pești, a fost Aristotel (384 – 322 Î.de.Chr.), el fiind, într-un fel, părintele ihtiologiei timpurii. El a fost cel dintâi care a deosebit corect peștii de mamiferele marine și a descris mai pe larg organizarea lor structurală. Se pare că Aristotel ar fi adunat infomații despre circa 1800 specii de pești din Marea Egee, un punct de plecare pe care s-au axat generațiile următoare de cercetători.
În Imperiul Roman, primul pește adus în interior a fost mreana de mare, ținută în rezervoare mici din marmură. Introducerea geamurilor, în jurul anului 50 d. Hr. a permis romanilor să înlocuiască un perete de marmură, facilitând observarea peștilor.  În perioada cuprinsă între anii 968 – 975, iazurile pline cu  Carassius auratusa au devenit din ce în ce mai populare, iar folosirea acestui pește pe post de hrană a fost strict interzisă. În 1136, împăratul Hiau – Tsung a început să crească și să păstreze peștii într-un mediu mult mai controlat. Au fost dezvoltate varietăți noi, al căror renume s-a răspândit în întreaga țară. În 1369, împăratul Hongwu din China a înființat o companie de porțelan, care producea cuve mari pentru carașii aurii.
Circa 400 de ani mai târziu, în 1510, cărășeii aurii nu mai aparțineau doar claselor privilegiate, ci erau tot mai des întâlniți în iazurile diverselor pături sociale. Foarte multe locuințe aveau iazuri în care creșteau și înmulțeau exemplare de Goldfish, iar fiecare țineau în secret propriile tehnici de păstrare și reproducere. Popularitatea acestui pește a dus chiar la scrierea cărții ”Eseuri despre Goldfish”, tot în China, bineînțeles, în anul 1596. Iată că, în 1616, Carassius auratus ajunge și pe teritoriul japonez unde creșterea și reproducerea speciei a fost atent monitorizată, astfel că, la ora actuală, Japonia este cel mai mare exportator de Caras Auriu din lume.
La sfârșitul anilor 1600, carasul auriu și-a croit drumul înspre Europa, ajungând, în 1691, în Portugalia. De aici, în 1728, a ajuns pe teritoriul Angliei. În acele timpuri, creșterea peștilor ornamentali era un privilegiu al claselor din fruntea ierarhiei sociale. Prima țară europeană care s-a ocupat așa cum trebuie de reproducerea Carasului Auriu a fost Olanda, în 1780.Anglia anului 1850: până la acel moment, peștii erau păstrați în mijloace destul de primitive. Bazându-se pe lucrările chimistului Priestley și pe cercetările zoologului Johnson, care a trasat relația dintre plante și oxigen, Robert Warrington avea să construiască primul acvariu. Potrivit teoriei sale, prin construirea unei structuri din sticlă, umplută cu nisip, în partea de jos, cu melci și plante care pot furniza oxigen, peștii pot trăi liniștiți vreme îndelungată. Plantele ar furniza oxigen peștilor, melcii ar mânca plantele care se descompun și ar depune ouă, iar peștii s-ar hrăni cu aceste ouă de melc. Practic, Warrington obținuse ciclul perfect.
În 1856, a fost publicat, în Germania, eseul revoluționar aparținând lui Emil Adolf Roßmäßler denumit ”Marea într-un pahar”, marcând debutul hobby-ului numit acvaristică, așa cum îl cunoaștem azi. A mai trecut ceva vreme până au apărut sistemele de filtrare, primul filtru fiind introdus în peisaj abia în anii 50.
Până în 1952, toți peștii din acvarii erau hrăniți cu alimente vii, până când dr. Baensch a revoluțiat hobby-ul prin inventarea alimentelor sub formă de fulgi. De atunci, acvaristica – privită ca un hobby fascinant și provocator, a început să înflorească, să se dezvolte, să îmbrățișeze procedee și tehnici inovatoare și să se fie apreciată de tot mai mulți pasionați. Primul acvariu public a fost deschis la Grădina Zoologică din Londra, în Parcul Regent, pe 21 mai 1853. La vremea respectivă, așa-numita „Casă a Peștilor/Fish House” era considerată revoluționară datorită acvariilor cu suprafațe vitrate foarte mari. În primul său an, Fish House a adăpostit 58 de specii de pești, 41 de specii de crustacee, 75 de specii de moluște și multe alte creaturi.

În 1852, în grădina zoologică de la Londra, contele spaniol Don Juan, conte de Montizon, fotografia primul pește viu, o știucă. La scurt timp de la deschiderea acvatiului de la Londra, alte acvarii s-au deschis la Paris, Berlin, Napoli și New York. În România, acvariul din Constanţa, amplasat la malul mării pe faleza Cazinoului, în imediata vecinătate a acestuia, este primul acvariu public şi a fost inaugurat la 1 mai 1958. Clădirea care îl adăposteşte, construită la începutul sec. XX, a trebuit reamenajată în totalitate.

Autor:Alexandru Eduard Balaci

Bibliografie

*Calendar Rador

*https://coralfarm.ro/blog-coral-farm/acvariu-geneza/?sl=en

*https://www.educatieprivata.ro/21-mai-1853-se-deschide-in-londra-primul-acvariu-public-din-lume/