Parlamentul de la Sofia găzduieşte sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO

Circa 400 de parlamentari din cele 32 de state membre NATO şi din 25 de ţări partenere şi organizaţii parlamentare vor participa la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Alianţei, care are loc în perioada 25-27 mai, la Sofia. Participanţii la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO vor discuta subiecte importante de pe agenda euroatlantică de apărare şi securitate, accentuând asupra sprijinului pentru Ucraina şi a priorităţilor viitorului summit NATO de la Washington, în iulie. Sâmbătă şi duminică, parlamentarii vor participa la lucrările celor cinci comisii ale Adunării Parlamentare, vor discuta proiectele rapoartelor lor şi vor adopta recomandări politice importante. În deschiderea sesiunii plenare din 27 mai, vor susţine discursuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, Michal Szczerba, vicepreşedintele Adunării Naţionale a Bulgariei, Rosiţa Kirova, şi premierul bulgar interimar, Dimităr Glavcev. În cadrul forumului, Adunarea Parlamentară a NATO urmează să adopte recomandările pentru summitul NATO de la Washington. În deschiderea sesiunii plenare, ministrul apărării din Ucrainei, Rustem Umerov, va transmite un mesaj parlamentarilor prin videoconferinţă. Parlamentari suedezi vor participa la lucrările sesiunii de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO de la Sofia pentru prima dată, după ce Suedia a devenit membră cu drepturi depline a Alianţei. La reuniunea de la Sofia, parlamentarii din statele membre NATO vor discuta şi vor adopta decizii cu privire la solicitările formulate de Malta şi Kosovo de a primi statut de state asociate. Printre subiectele discutate în cadrul forumului, se vor număra provocările din ţările din Balcanii de Vest, alături de strategii de sprijinire a partenerilor aflaţi în situaţii de risc şi de consolidare a angajamentului cu Sudul Global./ddaniela/denisse

(www.novini.bg – 25 mai)