Irlanda, Norvegia şi Spania vor recunoaşte oficial statul palestinian

Irlanda, Norvegia şi Spania vor recunoaşte oficial astăzi statul palestinian. Cele trei ţări europene speră ca acest act simbolic va revitaliza o soluţie cu două state pentru Israel şi Palestina. Recunoaşterea statului palestinian de cele trei ţări europene are, la un nivel, semnificaţie diplomatică. Vor fi schimbate documente, consulatele vor deveni ambasade, reprezentanţii se vor transforma în ambasadori. La un alt nivel, este profund politică decizia. Irlanda, Norvegia şi Spania vor să resusciteze focusul privind o soluţie cu două state. Nu este suficient, susţin statele, să se lucreze doar pentru un armistiţiu şi un schimb de ostatici. Împreună, vor să pună presiune pe alte state care să le urmeze exemplul. Israelul şi-a exprimat indignarea, spunând că „este o recompensă pentru terorişti” – relatează corespondentul BBC./aboboc/aburtica

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 mai)