Un bărbat care a atacat persoanele adunate vineri la un miting al extremei drepte, din oraşul sud-vestic german Mannheim, a fost împuşcat şi rănit de poliţiştii germani. Poliţia a comunicat că nu poate oferi deocamdată detalii despre rănile suferite de oamenii care se aflau în piaţa centrală a oraşului, Marktplatz. O transmisie în direct a activistului anti-islam Michael Stuerzenberger din locul respectiv îl înfăţişează pe acesta pregătindu-se să se adreseze unei mici mulţimi. „A fost folosită o armă împotriva atacatorului”, a precizat poliţia din Mannheim. Un elicopter se salvare este pregătit să intervină, iar circulaţia tramvaielor în zonă a fost suspendată. Imagini care au circulat pe reţelele de socializare online, cu eticheta turneului lui Stuerzenberger – „Open Eyes”, arată cum un bărbat cu barbă a atacat cu un cuţit oamenii din piaţă, unul dintre aceştia fiind rănit grav la picior. Nu există niciun pericol imediat pentru public, se precizează în comunicatul Poliţiei./mbrotacel/dstanesc
(REUTERS – 31 mai)