Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a participat la deschiderea celei de-a 16-a ediţii a Expoziţiei Internaţionale de Echipamente şi Servicii de Apărare „Hemus 2024”, la Târgul Internaţional de la Plovdiv. În discursul rostit cu acest prilej, şeful statului bulgar a subliniat că declanşarea de noi conflicte militare în diferite părţi ale lumii şi războiul Rusiei la scară largă împotriva Ucrainei confruntă industria de apărare şi ştiinţa cu noi provocări necunoscute. Potrivit preşedintelui bulgar, abordarea provocărilor şi garantarea securităţii pot fi rezolvate doar prin unirea eforturilor ţărilor din NATO şi UE. „Bulgaria este ferm hotărâtă să-şi dezvolte propria capacitate de apărare şi să contribuie la consolidarea apărării colective a flancului estic al NATO”, a menţionat Radev, adăugând că ţara sa a adoptat un program de modernizare a Forţelor Armate până în anul 2032. În cadrul expoziţiei internaţionale care se desfăşoară în perioada 5 – 8 iunie, companii din 25 de ţări prezintă inovaţii în industria de apărare./ddaniela/eradu
(www.dariknews.bg – 5 iunie)