Ozempic, medicament folosit în tratamentul diabetului de tip 2, nu va mai fi disponibil în România după 1 august, anunţă ANM

Agenţia Naţională a Medicamentului anunţă că medicamentul Ozempic, folosit în tratamentul diabetului de tip 2, nu va mai fi disponibil în ţara noastră după data de 1 august. Este vorba de toate cele trei concentraţii comercializate şi de varianta soluţiei injectabile sub formă de stilou. Reprezentanţii agenţiei, citaţi de reporterul Adriana Turea, precizează că decizia a fost luată de producător din raţiuni comerciale. Agenţia Naţională a Medicamentului menţionează că după această dată, substanţa conţinută de Ozempic, Sema glutida, va fi disponibilă persoanelor cu diabet zaharat de tip 2, sub formă de comprimate orale, la recomandarea medicului, iar producătorul şi-a luat angajamentul de a pune pe piaţă cantităţi care să asigure întregul necesar. Agenţia mai precizează că va urmări respectarea acestui angajament, astfel încât să nu existe niciun impact negativ asupra pacienţilor. Ozempic a fost perceput în ultima perioadă în ţara noastră ca un medicament minune în curele de slăbit./csimion

RADOR RADIO ROMÂNIA – 12 iunie