Cine a inventat prima băutură vermut
Autor:Alexandru Eduard Balaci
Introducere
Prepararea vinului reprezintă un obicei datat încă din perioada antichității, prin intermediul surselor scrise. În scrierile sale, Strabon a amintit faptul că „ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât, în câțiva ani, a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine”. În acest context, de la cuvântul „abținere” au pornit nenumărate legende referitoare la ordinele lui Burebista de a „arde vițele de vie” pentru a menține controlul asupra supușilor săi. Pe lângă Strabon, alte surse din vremea romanilor aduc în discuție prepararea unui produs alcoolic din fructe, aspru la gust, pe care romanii l-au „îndulcit” utilizând miere. Din acest moment, sursele aduc în discuție apariția vinului dulce. Pentru păstrarea acestui produs pentru o perioadă îndelungată, romanii au utilizat apă de mare, ulei de măsline și sulf ars, care chiar dacă putea duce la distrugerea produsului, îi prelungea durata de consum. În latină, vinul era denumit „vinum” și era definit drept o băutură obținută dintr-un amestec de apă și condimente.
De la romani, toate civilizațiile s-au inspirat în prepararea vinului, însă nu romanii și-au însușit acest produs, ci a fost preluat de grecii antici, care vindeau vin de Atica. Acest produs a fost dur la gust, însă pe măsură ce a trecut timpul, grecii i-au adăugat și plante care i-au îmbunătățit aroma. Ulterior, pe baza vinului, au fost dezvoltate și alte produse alcoolice, care sunt la mare căutare în zilele noastre.
De la vin la aperitiv
În majoritatea scrierilor medievale, vinul era băutura utilizată atât în scop recreativ, cât și în scop religios. În scrierile sale, Sfântul Augustin a militat pentru consumarea cu măsură a vinului, întrucât excesul era socotit drept păcat. Din acest motiv, biserica a luat o poziție fermă asupra consumului de alcool, pe care chiar dacă nu avea cum să-l oprească, a reușit să-l tempereze. Rând pe rând, majoritatea celor care produceau vin, au început să se specializeze și în botanică, chimie și chiar medicină. Vinul a fost folosit și în medicină, pentru producerea unor medicamente pentru alte boli. Pe lângă vin, în anumite regiuni din Europa a fost consumată și berea, o băutură socotită drept aliment. Însă berea nu o popularitate ridicată atunci cum a avut vinul. O nouă etapă a descoperirilor științifice a dus și la dezvoltarea unor noi tipuri de băuturi pe baza vinului. Chimiștii și patronii de distilerii au început să testeze diferite rețete pentru a obține o băutură ușoară, dulce, care să poată fi consumată înainte de masă. Din pricina nivelului ridicat de alcool, vinul putea fi consumat în timpul sau după masă.
În acest sens, a apărut aperitivul sau vermut, o băutură pe bază de vin, din plante, dulce, care putea fi consumată înainte de masă. Prima băutură de tip vermut a apărut în Italia, în Torino, în 1786 și a fost denumită „Carpano”. Inventatorul acestei băutură a purtat numele Antonio Benedetto Carpano, un comerciant și patron de distilerie. El s-a inspirat din rețeta germană pentru vinul pelin. În limba germană, vinul pelin poartă denumirea „Wermut”.
Acesta a vrut să devină botanist și a deținut un magazin de vinuri. Datorită specializării în botanică, Carpano a început să testeze rețete de vin combinat cu diverse plante medicinale. Din experimentele sale, Carpano a inventat „Vermut” sau aperitivul, care avea mai puțin alcool decât vinul normal și putea fi consumat oricând, fără a produce dureri de cap sau amețeală. În italiană, aperitivul este denumit „vermut”, și presupune o băutură care stimulează pofta de mâncare. Prima sa rețetă a presupus o combinație vinul tămăios, plante și arome diferite. Magazinul lui Carpato era situat aproape de palatul regal, astfel că, pentru a-și promova noul produs, el a trimis mai multe sticle regelui Vittorio Amedeo al III-lea, care chiar dacă a avut reținerile sale, a apreciat băutura lui Carpato și i-a dat ordin să producă mai multe sticle, pentru ca în final, această băutură a devenit modă la curtea regală.
În urma acestui eveniment, băutura lui Carpano a început să fie cerută și de aristocrație, astfel că, popularitatea magazinului lui Carpano a crescut. Peste timp, în 1820, magazinul lui Carpano a fost moștenit de nepotul acestuia, Giuseppe Bernandino Carpano, care a decis să transforme magazinul de vinuri într-o fabrică. Așa a apărut „Fabbrica di Liquori e Vermut Giuseppe Carpano, già ditta Marendazzo e Com.ia, sotto i portici di Piazza Castello al n. 21”.În 1840 și 1888, reputația băuturii lui Carpano a crescut și mai mult, fiind considerată o atracție turistică. Băutura a început să fie accesibilă și pentru restul populației care prefera acest aperitiv, în detrimentul vinului.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, frații Luigi și Ottavio, a treia generație a familiei Carpano, din dorința de a face din băutură un bun internațional, au extins și mai mult afacerea și au început să deschidă mai multe magazine în Italia. Ei au extins fabrica existentă și au pregătit producția în masă pentru peninsula italică. La 1900, magazinul din Torino era frecventat de personalități, precum: Contele Cavour, Massimo d’Azeglio, Luigi Brofferio, Urbano Rattazzi, Giuseppe Verdi, Arrigo Boito și Giuseppe Giacosa, care veneau pentru a gusta din nectarul aromat și extrem de popular.
Între cele două războaie mondiale, Carpano s-a extins și mai mult, însă din pricina lipsurilor, în 1939 a fost vândut către Silvio Turati, un industriaș și om de afaceri care a decis să nu schimbe formula chimică de producție, ci să extinsă și mai mult produsul.
Până zilele noastre, Carpato a păstrat aproapte aceeași formulă și a dezvoltat mai multe tipuri de băuturi care sunt consumate în toate colțurile lumii. Tot în secolul al XIX-lea, în 1863, a fost inventat și aperitivul „Martini”, de către Alessandro Martini, Luigi Rossi și Teofilo Sola. În schimb, băutura tip cocktail „Martini” a fost inventată în 1911, de către barmanul Martini di Arma di Taggia, în Statele Unite, pentru omul de afaceri John B. Rockerfeller, coproprietarul Standard Oil.
Bibliografie
Cărți
Strabon, The Geography, London, William Heinemann, sursa: https://ia803208.us.archive.org/10/items/Strabo08Geography17AndIndex/Strabo%2001%20Geography%201-2.pdf
Articole
https://www.carpano.com/en/the-history/
