Dosarul de presă: Digital News Report 2024

În cea de-a treisprezecea ediție internațională a Digital News Report, cercetarea academică a consumului de informație și opinie a audiențelor digitale acoperă 47 de piețe de media, inclusiv România. Practic, în acest an, rezultatele #DNR24 vorbesc despre consumul de media a jumătate din populația globului.

Echipa Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, coordonată de prof. univ. dr. Raluca Radu, este, pentru al 8-lea an, partenerul Institutului Reuters pentru Studierea Jurnalismului de la Universitatea din Oxford, în cel mai mare studiu din lume, multianual, despre consumul de informație și opinie al audiențelor digitale (atât pentru media tradiționale, cât și pentru online). Luni, 17 iunie, de la ora 10, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București organizează, într-un eveniment sprijinit de PRESSHub, o lansare hibrid a #DNR24.

Lansarea Digital News Report pentru România și dezbaterea pe marginea rezultatelor studiului vor putea fi urmărite pe pagina de Facebook a evenimentului,

https://www.facebook.com/events/1111992643239586. Fizic, lansarea va avea loc în Palatul Facultății de Drept, Sala Arh. Petre Antonescu (parter). Locurile în sală sunt limitate, de aceea vă rugăm să vă confirmați că veniți, răspunzând la acest mail.

Rezultatele acestei ediții a Digital News Report vor fi prezentate de prof. univ. dr. Raluca Radu, de lector univ. dr. Manuela Preoteasa și de lector univ. dr. Antonia Matei, din Departamentul de Jurnalism al FJSC, UB. Prezentarea rezultatelor de cercetare va fi urmată de o discuție despre importanța informației de interes public major pentru audiențele digitale, pentru presa mainstream, pentru media de serviciu public și pentru cumpărătorii de publicitate cu: Paula Herlo (ProTV), Răzvan Ionescu (ZYX Publishing), Maria Țoghină (Societatea Română de Radiodifuziune), Ovidiu Vanghele (Centrul de investigații media) și Marian Voicu (TVR).

În acest an, DNR înseamnă:

📌 o analiză a consumului de informație și opinie, pentru 47 de piețe de media, inclusiv România,

📌 o discuție detaliată despre influențele anului preelectoral asupra încrederii în presa românească,

📌 o analiză a accesului la știri, a nevoii de informație și a evitării știrilor, la nivel global și în țara noastră.

Reuters Institute Digital News Report

Studiul este coordonat de Institutul Reuters pentru Studierea Jurnalismului de la Universitatea din Oxford și compară consumul de media în mai multe țări, de la Japonia la Statele Unite ale Americii, de la România la Maroc. Anul acesta, datele colectate în 47 de piețe de media, inclusiv România, în ianuarie – februarie 2024, vor fi disponibile pe site-ul DNR începând cu 17 iunie, de la 0.01 (ora Londrei).

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București

FJSC este prima facultate de jurnalism înființată după 1989, fiind recunoscută pe plan național și internațional, drept un spațiu al formării profesionale, pentru domeniul științe ale comunicării, la cele mai înalte standarde. Cu o istorie de 160 de ani și un prestigiu confirmat constant, Universitatea din București este o instituţie de excelenţă atât în educaţie, cât și în cercetare. FJSC este partener Digital News Report pentru România, prin echipa condusă de prof. univ. dr. Raluca Radu, din 2016.

PRESShub

Un proiect inițiat de Freedom House România, PRESShub.ro este o platformă de exprimare liberă a ziariștilor din presa centrală și locală, ziariști care aleg să se pună în serviciul public, promovând excelența în jurnalism.