Ministrul de externe al fostei republici sovietice, Moldova, a afirmat vineri că guvernul său își rezervă dreptul de a dispune noi expulzări ale diplomaților ruși în cazul în care Moscova se angajează în noi activități care dăunează intereselor țării. Relațiile Republicii Moldova cu Rusia s-au deteriorat după ce președintele Maia Sandu a denunțat invadarea Ucrainei de către Rusia și a condus eforturile de aderare la Uniunea Europeană. Sandu descrie Rusia și corupția drept cele două mari amenințări la adresa țării sale. Moldova a ordonat retragerea unui diplomat rus după alegerile prezidențiale din martie din Rusia din cauza deschiderii de către Moscova a patru secții de votare în regiunea separatistă prorusă Transnistria, când Moldova autorizase o singură secție de votare la Chișinău. Moldova a dispus, de asemenea, reducerea personalului Ambasadei Rusiei cu 45 de persoane în 2023, după ce a afirmat că folosea echipamente acolo pentru spionaj. „Dacă acțiunile continuă să dăuneze intereselor naționale ale Republicii Moldova, așa cum a fost cazul în organizarea așa-ziselor alegeri prezidențiale rusești de pe malul de est al Nistrului… aceasta rămâne o opțiune”, a declarat Popșoi pentru portalul deschide.md. O astfel de strategie era riscantă, a recunoscut ministrul, deoarece expulzările reciproce ale diplomaților moldoveni din Rusia ar putea îngreuna funcționarea unei ambasade la Moscova. „Avem nevoie de o abordare echilibrată. Pe de o parte, trebuie să avem în vedere securitatea noastră națională, însă pe de altă parte trebuie să îi luăm în considerare pe cetățenii noștri din diaspora și interesele noastre. Avem nevoie de perspectivă pentru a menține acest echilibru dificil”. Adjunctul ministrul rus de externe, Mihail Galuzin, intervievat de agenția de presă Tass, a declarat că Moscova este gata să impună măsuri de ripostă în cazul în care ar exista noi expulzări. „Chișinăul nu trage concluziile corecte aici. Se pare că sunt înclinați să escaladeze tensiunea în relațiile noastre”, a spus Galuzin, potrivit Tass. „În ceea ce privește măsurile de răspuns, știți că nu a existat niciun singur caz în care să noi nu fi avut o reacție adecvată”. Transnistria, care s-a desprins de Moldova în ultimele zile ale regimului sovietic și a purtat un scurt război cu noul stat independent, rămâne un impediment în privința relațiilor. Aproximativ 1.500 de ruși, „personal de menținere a păcii”, au rămas în regiune și Moldova dorește să îi alunge. Liderii separatiști ai săi au acuzat, de asemenea, în ultimele luni autoritățile centrale ale Republicii Moldova că au impus taxe vamale inechitabile și o „blocadă bancară” asupra afacerilor sale. Săptămâna trecută, Moldova și Ucraina au lansat discuții de aderare cu UE, iar Sandu a convocat un referendum în octombrie pentru aderarea la bloc – odată cu scrutinul prezidențial în care caută obținerea unui nou mandat. (REUTERS – 6 iulie)/cstoica/ilapadat
RADOR RADIO ROMÂNIA (6 iulie)