Elevii de clasa a XII-a care au susținut Examenul de Bacalaureat vor afla luni rezultatele la probele scrise. În aceeași zi vor putea depune și contestațiile, între orele 12:00 și 18:00. Absolvenții de liceu nu își vor putea vedea însă lucrările înainte de contestații, așa cum au solicitat reprezentanții Asociației Federației Părinților și Aparținătorilor Legali. Într-un răspuns la petiția inițiată de aceștia și semnată de peste 20.000 de oameni, ministrul educației, Ligia Deca a explicat de ce acest lucru nu este posibil pentru examenele din 2024, motivele sunt legate de faptul că vizualizarea lucrărilor, înainte de etapa contestațiilor, ar presupune modificarea legislației, dar și dezvoltarea aplicației informatice care să asigure transmiterea în condiții de siguranță a lucrărilor. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 6 iulie)/ctuluc