Guvernul urmează să aprobe Strategia Naţională în domeniul Inteligenţei Artificiale pentru perioada 2024-2027

Guvernul urmează să aprobe astăzi Strategia Naţională în domeniul Inteligenţei Artificiale pentru perioada 2024-2027. Urmăreşte adoptarea tehnologiilor digitale în economie şi societate, în condiţii de respectare a drepturilor omului şi de gestionare a riscurilor pe care le prezintă evoluţia inteligenţei artificiale. În şedinţa de guvern de astăzi va fi discutat în primă lectură şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Rutier. Proiectul a fost publicat ieri de Ministerul de Interne şi prevede că centrele de medicină legală ar trebui dea un răspuns în maximum 72 de ore şoferilor al căror permis de conducere a fost suspendat sub acuzaţia de consum de droguri, după efectuarea unui test rapid în trafic de către poliţişti. Demersul vine după nemulţumirile exprimate printr-o petiţie online de aproape 200.000 de şoferi.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iulie)/dsirbu