Codul roşu de caniculă a fost prelungit până miercuri, pentru aproape toată ţara

Valul de căldură sufocantă continuă și în următoarele zile, codul roșu de caniculă fiind prelungit pentru aproape toată țara, până miercuri, 17 iulie. Excepție fac județele Maramureș, Sălaj, Cluj, Harghita, Sibiu, Brașov, Covasna, Mureș și Bistrița-Năsăud, care se află sub cod portocaliu. Autoritățile au luat măsuri pentru protejarea populației, iar traficul auto și cel pe calea ferată au fost restricționate.
Reporter: Cătălina Crețu – Ne așteaptă cel puțin alte 4 zile de temperaturi extreme. Termometrele vor arăta 42 de grade la umbră pe timpul zilei, iar noaptea maximele nu vor coborî sub 22. Medicii reamintesc că este nevoie de măsuri speciale în astfel de situații, mai ales pentru persoanele vulnerabile, cum sunt vârstnicii, copiii mici, gravidele și cei cu afecțiuni cronice. Astfel, pe perioada caniculei trebuie evitate deplasările la orele prânzului, este bine să folosim îmbrăcăminte ușoară și este necesară hidratare constantă. Pentru cei nevoiți să iasă din casă, autoritățile au deschis mai multe centre de prim ajutor în toată țara. Activitățile artistice în aer liber au fost anulate, iar în Capitală vor circula, cel puțin în acest weekend, doar mijloace de transport în comun care au aer condiționat. Pe fondul caniculei au fost impuse restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj, iar CFR a anunțat că trenurile își vor reduce viteza. /RADOR RADIO ROMÂNIA/amirea