Revista presei internaționale – 15 iulie

Așa cum era de așteptat, evenimentul care a șocat America ocupă prima pagină a presei internaționale. „Trump este în siguranță în urma tentativei de asasinat; presupusul asasin este mort”, titrează sec New York Times, care precizează că autoritățile federale l-au identificat pe trăgătorul care ar fi încercat să îl asasineze pe fostul președinte Donald J. Trump la un miting din statul Pennsylvania desfășurat sâmbătă – incident în urma căruia cel puțin o persoană a fost ucisă. „Oripilată”, clasa politică americană condamnă atacul asupra lui Donald Trump. Chiar dacă natura faptelor rămâne de stabilit, imaginile cu fostul președinte american, cu urechea însângerată, pe scenă, au șocat clasa politică americană, remarcă Le Figaro. Joe Biden s-a declarat uşurat să afle că Trump este „în stare bună și în siguranță”. „Nu există loc pentru violența politică în democrația noastră”, a declarat fostul președinte Barack Obama. „Deși nu știm încă exact ce s-a întâmplat, ar trebui să fim cu toții ușurați că fostul președinte Trump nu a fost grav rănit și să folosim acest moment pentru a ne reînnoi angajamentul (față) de civilitate și respect în politică”. „Aceasta este o tragedie pentru democrațiile noastre”, a scris Emmanuel Macron pe X. „Sunt dezgustat de tirul împotriva fostului președinte Trump. Nu se poate sublinia suficient că violența politică nu este niciodată acceptabilă. Gândurile mele sunt la fostul președinte Trump, la cei prezenți la eveniment și la toți americanii”, a scris și premierul canadian, Justin Trudeau, pe rețeaua de socializare.
Tot de la Paris, Le Monde constată că atentatul prilejuiește critici din partea republicană la adresa democraților, acuzați de incitare la violență prin demonizarea ex-președintelui. În ceea ce privește poliția federală (FBI), responsabilă de anchetă, aceasta este condamnată la defăimare de către republicani, fiind acuzată că a participat la „persecuția judiciară” la adresa lui Trump. Senatorul de Ohio J. D. Vance, unul dintre posibilii vicepreședinți ai lui Donald Trump, a comentat că acesta nu a fost un „incident izolat”. Potrivit politicianului, „principiul central al campaniei Biden este că președintele Donald Trump este un fascist autoritar care trebuie oprit cu orice preț. Această retorică a condus direct la [această] tentativă de asasinat”.
CORRIERE DELLA SERA, în schimb, scrie despre dubiile şi controversele privind măsurile de securitate din timpul atacului asupra lui Trump. „Cum a putut Thomas Matthew Crooks, tânărul de 20 de ani care a atentat la viața lui Donald Trump, să se poziționeze netulburat pe un acoperiș la câteva sute de metri de mitingul fostului președinte american? De ce nu a fost oprit, în ciuda unor filmări care îl arată clar că țintește înainte de a trage?
Deocamdată nu este clar cum a reușit atacatorul să ajungă pe acoperiș fără să fie văzut. Cineva din mulțime i-a observat prezența, însă era târziu. Nimeni, în afară de un agent singuratic, nu a stat în fața podiumului, care era accesibil cel puţin unui fotograf. Evacuarea – subliniază în continuare experții – nu a fost rapidă, iar uneori a părut chiar confuză. Tot filmările transmise de televiziune au „documentat” și mișcările unui agent de sex feminin care nu reuşea să-și pună arma în toc, reamintește publicația italiană.
14 iulie, Ziua Națională a Franței, a adus pe străzile Parisului tradiționala paradă militară, dublată în acest an de marșul torței olimpice. Într-o versiune redusă, și mutată pe bulevardul Foch datorită infrastructurilor olimpice instalate în Place de la Concorde, parada nu a mai avut loc pe Champs-Élysées, explică Le Parisien. 4.000 de soldați au putut totuși să defileze în bună ordine, după tradiționala trecere în revistă a trupelor de către Emmanuel Macron, într-o ceremonie care a sărbătorit atât Olimpiada, dar și 80 de ani de la Eliberare.
Presa internațională scrie în continuare despre conflictul Israel-Hamas. Armata israeliană a declarat duminică într-un comunicat că a ucis un comandant de rang înalt al Hamas într-o lovitură efectuată cu o zi înainte în sudul Fâșiei Gaza, scrie La Libre Belgique. „Forțele aeriene israeliene l-au lovit și l-au eliminat pe comandantul brigăzii de la Khan Yunis a Hamas, Rafa Salama”, se arată în comunicatul armatei israeliene. Hamas ripostează, după cum remarcă France 24, decizând să oprească negocierile privind o încetare a focului în Fâșia Gaza a doua zi după lovitura israeliană care l-a vizat pe liderul său militar, denunțând „lipsa de seriozitate” și „masacrele” israeliene împotriva unor civili neînarmați.
După luni de apeluri internaționale la încetarea focului, oprirea negocierilor de către Hamas dă o lovitură eforturilor statelor mediator – Qatar, Egipt și Statele Unite – de a obţine un armistițiu în teritoriul asediat, unde situația umanitară este dezastuoasă, constată France 24. Maratonul diplomatic tocmai fusese relansat după o concesie, săptămâna trecută, din partea Hamas, care acceptase să negocieze eliberarea ostaticilor și palestinienilor deținuți de Israel chiar în absența unei încetări permanente a focului./rlambru

(Agenția de Presă Rador)