Grecia riscă să se confrunte cu o penurie de apă în mai multe regiuni și insule ale țării

În plin sezon turistic, Grecia riscă să se confrunte cu o penurie de apă în mai multe regiuni și insule ale țării, din cauza precipitațiilor reduse în ultimele luni, dar și a incendiilor de vegetație care au distrus o parte din rețeaua de alimentare cu apă din insule.

Reporter: Protecția Civilă a declarat încă din luna iunie stare de urgență pe insulele Sifnos și Leros din complexul Cicladelor și parțial din Creta, iar Naxos, Thassos și Karpathos sunt la un pas de a rămâne fără apă. Având în vedere că se așteaptă ca aceste condiții de secetă să persiste și în lunile următoare, autoritățile fac apel la controlul consumului de apă și au impus restricții cu privire la umplerea piscinelor și au stabilit limite stricte privind utilizarea apei pentru irigații.

Agricultorii sunt și ei grav afectați, deoarece barajele nu reușesc să le să satisfacă nevoile, iar unii sunt forțați chiar să se bazeze pe puțuri contaminate cu apă de mare, din cauza nivelului scăzut al apei. În aceste condiții, autoritățile elene se orientează să asigure cantitățile de apă necesare, folosind unități portabile de desalinizare, care vor trata apa de mare pentru o face sigură pentru băut, dar și care ar putea să acopere și deficitul de apă al locuințelor, dar și al hotelurilor, în plin sezon estival./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 16 iulie