Premierul Marcel Ciolacu a convocat un comandament pentru energie

Premierul Marcel Ciolacu a convocat în această dimineață un comandament pentru energie, după o perioadă dificilă în care Sistemul Energetic Național a fost sub presiune din cauza caniculei. Au fost probleme cu acoperirea necesarului de consum, însă infrastructura de distribuție ridică cele mai mari semne de întrebare, în condițiile în care este suprasolicitată în perioadele cu temperaturi ridicate, când consumul de electricitate este mult mai mare decât în perioadele obișnuite.
Reporter: Costin Grigore – Comandamentul pentru energie urmează să se întrunească de la ora 9:00 la Palatul Victoria, sub coordonarea premierului Marcel Ciolacu. La cină vor participa vicepremierul Marian Neacșu, ministrul energiei, Sebastian Burduja, reprezentanți ai companiilor și asociațiilor din energie, precum și ai Consiliului Concurenței. Reuniunea a fost convocată de șeful Guvernului, care spune că, deși prognozele arată că a fost depășită perioada de caniculă, ne așteaptă în continuare o vară cu provocări.
Marcel Ciolacu: În această săptămână, periodic am stat de vorbă cu domnul ministru al energiei, domnul Sebastian Burduja, care a fost extrem de activ și s-a consultat permanent cu producătorii și distribuitorii. Vreau să le mulțumesc tuturor lucrătorilor din sistemul energetic național, companiilor de stat sau private, pentru eforturile făcute ca să trecem de această etapă grea, cu cât mai puține probleme pentru români.
Realizator: La şedinţă ar urma să se discute despre acoperirea necesarului de consum în perioadele dificile, iar ministrul Energiei a dat aseară asigurări că sunt evaluate toate soluţiile pentru a creşte producţia naţională de curent electric, aceasta pentru a nu apela la importuri mai mari și mai scumpe, însă probleme mai serioase ar putea veni de la infrastructura energetică cu linii electrice şi tranformatoare vechi. Potrivit celui mai nou raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, reţeaua Transelectrica de transport a energiei are circa 83% din linii puse în funcţiune în anii ’70. De asemenea, majoritatea transformatoarelor au fost puse în funcţiune înainte de anul 2000. Ministrul Sebastian Burduja a dat, însă, de asemenea, asigurări că nu există riscul unor întreruperi pe scară largă a energiei electrice în ţară./RADOR RADIO ROMÂNIA/astanimir/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (19 iulie)