Numele României a apărut în acest weekend în paginile unor publicații mai mici sau mai mari, strecurându-se printre temele majore care monopolizează de obicei atenția presei internaționale: conflictele din Ucraina și Gaza și o previzibilă schimbare a gărzii politice în noiembrie la Washington.
Site-ul federației internaționale de publicații de investigație preocupate de corupție OCCRP semnalează că „RISE Project, partenerul din România al OCCRP, se află de o vreme sub presiunea unor autorități judiciare în urma publicării unei serii de articole de investigație despre rețelele de trafic cu imigranți, suspectate că au legături cu firme-fantomă și cu funcționari de rang înalt din instituțiile polițienești”. DIICOT somase formal, și ilegal, publicația să-și dezvăluie sursele și informațiile colectate, dar a revenit ulterior asupra deciziei, deși nu și-a admis complet vina. Săptămânalul britanic The Economist scrie despre paradoxul învățământului medical românesc, un „magnet” pentru studenții străini – într-o țară din care medicii se simt nevoiți să emigreze în masă. Aparent, pe lângă medici mai exportăm și boli, sesizează publicația elenă Larissa Press: „virusul pestei care a lovit oile din regiunea greacă Thessalia a venit din România, în urma importului de miei și iezi, iar acest lucru a pus în alertă de cod roșu serviciile sanitare și veterinare ale Greciei”. Dar „exportul” românesc cel mai vizibil momentan în presa europeană a plecat din Senatul de la București și a ajuns în Parlamentul European, consemnează ziarul francez Le Point: „Pe rețelele sociale Diana Șoșoacă e în elementul ei. Totul merge: discursuri anti-establishment, anti-avort, iluminări religioase. În ciuda – sau poate datorită – acestor controverse repetate, Șoșoacă reușește să-și mențină o prezență mediatică puternică. Totuşi, pozițiile ei delirante i-au închis ușile grupurilor politice suveraniste și naționaliste. Roberta Metsola nu va putea dispune excluderea ei definitivă. Va trebui să o suporte.”
„Ucraina are nevoie de arme cu rază lungă de acţiune pentru a-şi proteja oraşele şi trupele din linia întâi de bombele şi dronele ruseşti, a declarat duminică preşedintele Volodimir Zelenski, după un atac masiv cu drone şi rachete lansat de Rusia – al cincilea în ultimele două săptămâni”, transmite agenția Reuters. „El a precizat că e necesară distrugerea bombardierelor ruseşti la bazele ruse pentru apărarea Ucrainei de raiduri aeriene.” „Donald Trump i-a promis lui Zelenski că va «pune capăt războiului»”, titrează ziarul elvețian Tribune De Geneve, referindu-se la o convorbire telefonică între cei doi, în urma căreia ambii s-au declarat mulțumiți de conversație. „Elogiile frecvente ale lui Trump la adresa președintelui rus Vladimir Putin, precum și criticile lui la adresa altor țări NATO provoacă îngrijorare în rândul aliaților occidentali ai Ucrainei”, precizează articolul. Dar Rusia nu e unicul pericol pentru Europa. Expresie a ambițiilor ei globale, dictatura comunistă de la Beijing e tot mai prezentă pe continent, inclusiv militar. După recentele demonstrații militare comune cu Belarusul de la granița Poloniei, „două nave ale marinei chineze au fost escortate sâmbătă prin Marea Baltică («Lacul NATO») de nave NATO, îndreptându-se spre Sankt Petersburg”, reține Newsweek. „China a trimis pentru prima dată nave la Sankt Petersburg în 2017. În 2019 un distrugător a fost iar în vizită, pe fondul alinierii strategice tot mai mari și a cooperării militare cu Rusia.” Pe de altă parte, relatează cotidianul spaniol La Razon, „peste 30 de avioane militare din Germania, Franța și Spania a sosit vineri în Japonia pentru a efectua o serie de exerciții” cu forțele japoneze, după care vor urma exerciții și cu alți „parteneri regionali, precum India și Australia”. „Europa și Japonia sunt îngrijorate de ce consideră ele a fi provocări tot mai mari pentru ordinea internațională, cum ar fi războiul din Ucraina, perturbarea lanțurilor de aprovizionare și tensiunile de securitate din Asia de Est.” Săptămânalul german Der Spiegel publică un amplu interviu cu antreprenorul rus Arkadi Voloj, creatorul companiei Yandex, care s-a refugiat din „imperiul lui Putin” la Amsterdam. Cea mai relevantă concluzie? „Europa ar trebui să fie suficient de isteață încât să se folosească de acești oameni care s-au refugiat din Rusia.”
„Curtea Internațională de Justiție, cea mai înaltă instanță a ONU, a decis vineri că ocuparea teritoriilor palestiniene de către Israel din 1967 e ilegală”, anunță France 24, deși tot ea reține că avizul nu produce efecte concrete pe moment, „dar ar putea crește presiunea tot mai mare asupra Israelului referitor la războiul din Fâșia Gaza”. Alt anunț, mai îngrijorător de vineri, e acela că „Iranul are capacitatea de a produce material fisionabil în vederea fabricării unei arme nucleare într-o săptămână sau două”, conform administrației Biden, citate de Le Figaro. Până una-alta, teocrația islamică se folosește de interpuși: „Rachete Houthi asupra orașului Eilat din Israel și atac asupra unei nave americane în Marea Roșie”, titrează ziarul italian La Stampa. O analiză aprofundată a revistei americane Foreign Affairs, atrage atenția însă că Houthi nu sunt nici de departe unicul pericolul de la Marea Roșie: „Violența politică și fragmentarea statală care au alimentat ascensiunea mișcării Houthi în Yemen fac acum prăpăd în tot Cornul Africii. O încrengătură în metastază de conflicte intra și inter-statale din Sudan și până în Somalia ar putea provoca un haos fără precedent în Corn, creând spațiu pentru rețele de combatanți extremiști și țări ostile Vestului și unei Mări Roșii libere și deschise”. Le Monde scrie despre „Ultima șansă” a păcii israeliano-palestiniene, mai exact o inițiativă politică a experților francezi bazată pe ideea unei „coaliții pentru pace și securitate” formate din state occidentale și arabe. Britanicul The Telegraph acuză în editorialul său „rușinoasa trădare a Israelului de către laburiști”. Noul guvern de stânga a decis reluarea finanțării agenției ONU pentru palestinieni (UNRWA), în ciuda faptului că „angajați ai ei au participat la pogromul din 7 octombrie”. „Dacă guvernul își dorește cu adevărat soluția cu două state, atunci ar trebui să înțeleagă că finanțarea UNRWA lucrează direct împotriva acestei soluții. Perpetuând ideea că statutul de refugiat se transmite ereditar, UNRWA subminează orice posibilă fundație a unui acord rezonabil. Școlile au radicalizat generații de tineri palestinieni, iar Israelul o acuză că peste o mie din angajații ei sunt membri ai Hamas și ai Jihadului Islamic Palestinian.” The Jerusalem Post explică și mai detaliat cum „ONU a facilitat un mecanism de spălare a terorismului [adică un principiu similar cu cel al spălării banilor] prin care teroriști renumiți pot fi încadrați cu ușurință în sectorul asistenței umanitare”. O altă publicație israeliană, Ynet News, se apleacă asupra educației oferite de UNRWA copiilor palestinieni, subliniind între altele că „manualele publicate de UNRWA au conținuturi extrem de violente și antisemite care perpetuează educația pentru ură și glorificarea terorismului”. The Wall Street Journal consideră că tot răul spre bine: „Israelul a inversat la Rafah cursul războiului”. Mai precis, e vorba că după luni de intransigență teroriștii de la Hamas au început să accepte concesii, ba chiar și să ofere ei, din proprie inițiativă. Explicația ar fi că „Hamas a calculat greșit momentul la care se aștepta ca Israelul să cedeze sub presiunea aliaților și să sisteze războiul”.
„Tot mai mulți democrați îi cer lui Biden să se retragă din cursa prezidențială, deși campania lui susține în continuare că el va rămâne candidatul partidului. Peste 35 de congresmeni democrați i-au cerut lui Biden să se retragă”, transmite The Washington Post. Idee întărită și de spaniolul El Mundo: „Biden, în tranşeea sa, neagă că va părăsi cursa pentru Casa Albă, în timp ce aliații lui continuă să dezerteze”. Publicația braziliană O Globo analizează în schimb campania lui Trump, observând că „timp de patru zile Partidul Republican a folosit reflectoarele convenției pentru a-l umaniza pe controversatul politician. Umanizare care s-a bazat pe simbolismul eroului american din minutul următor atentatului, cu reacția provocatoare deja iconică a lui Trump. Rămâne întrebarea dacă varianta omului transformat de apropierea de moarte printr-un act abominabil de violență îi va convinge pe alegătorii neafiliați cultului trumpist”. Același congres e analizat de revista americană The Atlantic, preocupată mai ales de discursul lui Trump de acolo, o „harababură interminabilă și plictisitoare”, Doborând, la 93 de minute, un record de lungime, discursul ar fi „șchiopătat din anost în și mai anost”, concluzia fiind că republicanii pot fi înfrânți fără probleme, iar „democrații nu trebuie decât să se creadă capabili de a o face”. Indiferent care dintre cei doi politicieni vârstnici ar câștiga, săptămânalul britanic The Spectator ține să-i atragă atenția Americii asupra pericolelor „gerontocrației”, pornind de la exemplul istoric al elitei sovietice. De notat că articolul începe cu observația că presa rusă a calificat dezbaterea Biden-Trump drept un „reality show despre viața pensionarilor” și se încheie cu cea că „Putin are totuși numai 71 de ani”. Dar un foarte mare interes l-a stârnit persoana candidatului la vicepreședinție ales de Trump, J.D. Vance. Revista Foreign Policy ne asigură că în ciuda poziției lui contra ajutorului pentru Ucraina, vicepreședintele american are în general atribuții numeroase, dar nu dintre cele mai importante și „cu atât mai puțin în politica externă”. Iar „politicienii ambițioși, precum Vance, vor râvni mereu funcția ca pe o treaptă intermediară, iar nu ca pe o poziție de decizie”. The New York Times proclamă drept finalizată „transformarea Partidului Republican de către Trump”, apreciind că „trumpismul îi va supraviețui lui Trump”, iar selectarea lui Vance e dovada în acest sens. „Alegerea lui Vance de către Trump a făcut cert un lucru: moștenirea lui Trump nu va fi doar o dinastie familială sau un cult al personalității efemer, ci va fi și o mișcare politică, având în Vance unul dintre cei mai formidabili lideri ai ei.” The Financial Times vede lucrurile diferit: Vance e important nu pentru funcția în stat la care candidează, ci pentru rolul său în partid. Vance readuce acum republicanii pe făgașul conservatorismului autentic, de la care partidul a deviat sub cei doi Bush, o fază căreia Trump i-a dat lovitura de grație, dar n-a fost capabil să construiască ceva în loc („Nu există trumpism, doar Trump”). Un discurs precum cel al lui Vance de la congres nu s-a mai auzit „de o generație”: de reduceri de impozite nici nu a pomenit, i-a repudiat pe „baronii de pe Wall Street” care „au distrus economia” și a promis că va lucra pentru „oamenii muncii”. În politica externă Vance „nu e nici excesiv de ambițios, nici izolaționist”, ci mai degrabă de un „realism încăpățânat”. „Alianțele atlantice sunt vitale, dar trebuie să fie reciproce. Europenii trebuie să-și asume răspunderea primară pentru propria lor apărare. Lucru necesar, fiindcă Asia e acum locul din care vine cea mai mare amenințare la adresa intereselor americane.”
Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA
