Kamala Harris nu este încă sigură că va fi desemnată candidată a Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din SUA

Guvernatori democraţi din SUA şi-au exprimat sprijinul pentru vicepreşedinta Kamala Harris în prima zi a campaniei sale electorale menită a o transforma în candidata partidului pentru alegerile prezidenţiale. Astfel, aceştia se alătură preşedintelui Biden, care şi-a anunţat susţinerea pentru dna Harris după ce s-a retras din cursa prezidenţială. Cu toate acestea, Kamala Harris trebuie să fie anunţată oficial drept candidată a Partidului Democrat. Anterior au existat multe discuţii despre organizarea unui vot virtual în Partidul Democrat în prima săptămână a lunii august, pentru ca totul să fie stabilit înaintea Convenţiei Democrate, care va avea loc la sfârşitul lunii. Dacă acest lucru va rămâne în vigoare şi dacă va exista o majoritate pentru Kamala Harris, aceasta va fi o modalitate ca ea să fie desemnată candidată; dacă în urma votului virtual nu va obţine majoritatea sau dacă democraţii vor decide să nu mai organizeze acel scrutin, situaţia s-ar putea complica şi s-ar putea ajunge la o convenţie deschisă, unde delegaţii vor putea vota pentru cine vor dori. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 iulie, ora 18:01)/opopescu/dsirbu

RADOR RADIO ROMÂNIA (22 iulie)