Prăznuită pe 25 iulie, Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și bunica de trup a lui Iisus Hristos, amintește de momentul în care Dreapta Ana a plecat la Domnul, și face parte din cultul său, care a existat încă de prin secolul al IV-lea în Răsărit, multe biserici, prima datând din secolul al VI-lea, fiindu-i închinate. La Ierusalim, în apropiere de Poarta Leilor, pe locul unde se crede că au locuit Ioachim și Ana și unde s-a născut Fecioarea Maria, o biserică închinată Sfintei Ana a fost construită de către cruciați, în secolul al XII-lea, în stil romanic, lângă ruinele unei mai vechi bazilici bizantine. Spre deosebire de multe alte biserici ale cruciaților, Biserica Sfintei Ana nu a fost distrusă după cucerirea Ierusalimului de către Saladin, ci a fost transformată într-o instituție de învățământ islamică. În cele din urmă, aceasta a fost abandonată și edificiul a ajuns în paragină, până după jumătatea secolului al XIX-lea, când guvernul francez, în proprietatea căruia ajunsese, a trimis un arhitect să o restaureze.

(Photo by Ludovic MARIN / AFP)

Venerarea Sfintei Ana s-a răspândit și în Occident, ceea ce a determinat reprezentarea a diverse scene din viața sa. Într-un mozaic de secol XII, de la Biserica Santa Maria dell’Ammiraglio (Martorana), din Palermo, Italia, Sfânta Ana este reprezentată singură, din față, cu palmele întoarse spre privitor, înveșmântată într-o mantie aurie peste o robă albastră, fiind identificată printr-o inscripție în limba greacă. Până în perioada medievală târzie, Sfânta Ana este prezentă mai ales în imagini narative bazate pe două episoade pictate cel mai des: Nașterea Fecioarei Maria și Ioachim și Ana la Poarta de Aur. O frescă de la Bazilica Santa Maria Novella din Florența, semnată de Nardo di Cione, la jumătatea secolului al XIV-lea, descrie întâlnirea și îmbrățișarea Drepților Ioachim și Ana, la Poarta de Aur din Ierusalim, sub aripile întinse ale unui înger. Cuplul și trecătorii poartă cu toții veșminte în tonuri de roșu și albastru, contrastând cu monotonia zidurilor terne. Spre finele secolului al XV-lea,  Lorenzo d’Alessandro di San Severino marchează, în opera sa Madona și Sfânta Ana, în care Fecioara, cu aureolă, este în prim plan, iar mama sa în plan secund, vârsta înaintată a acesteia din urmă, anticipând o tendință ce avea să apară în secolele următoare, de a fi poziționată în compoziții în spatele altor personaje. Un tip de iconografie des întâlnit, mai ales în nordul Europei în secolele XV și XVI, a fost tema Ana întreită, înfățișâmd cele trei generații – Sfânta Ana, Fecioara Maria și Pruncul Iisus, care este posibil să fi evoluat din imaginile Nașterii Fecioarei, cu Maria copil, în poala mamei sale, și o imagine și mai mică a Pruncului Iisus. Opere cu această temă au fost realizate de mari maeștri, precum Leonardo da Vinci. Subiectul Fecioarei cu Pruncul și Sfânta Ana, fie cu un miel, fie cu Sfântul Ioan Botezătorul l-a preocupat pe Leonardo în ultimele două decenii ale vieții sale. În Fecioara cu Pruncul și Sfânta Ana, comandată ca piesă de altar  pentru Biserica Santissima Annunziata din Florența, Leonardo Îl descrie pe Iisus jucându-Se cu un miel,  simbolizând Patimile Sale, în timp ce Fecioara încearcă să-L tragă înapoi spre ea. Personajele sunt așezate într-o compoziție piramidală, cu un peisaj în fundal, interacționând între ele din priviri – Fecioara Maria se uită în ochii Fiului său, în timp ce Sfânta Ana se uită spre fiica sa. În Fecioara cu Pruncul și Sfânta Ana, semnată de Albrecht Durer în jur de 1519, personajele sunt așezate în centrul compoziției, într-o unitate grațioasă realizată prin înclinarea capetelor și un subtil joc al mâinilor, într-o cromatică inspirată de paleta luminoasă venețiană. Fecioara cu Pruncul și Sfânta Ana este una dintre lucrările religioase de maturitate ale maestrului italian Caravaggio, pictată la început de secol XVII, pentru altarul Arciconfraternita di Sant’ Anna de Parafrenieri. Pictura a fost expusă pentru scurt timp în biserica parohială a Vaticanului, Sant’Anna dei Palafrenieri, înainte de a fi îndepărtată, din cauza portretizării considerate nepotrivite a Fecioarei Maria. Opera i-a fost vândută cardinalului Scipione Borghese, rămânând în palatul său (Galleria Borghese). Sfânta Ana este descrisă de Caravaggio ca o femeie în vârstă, în contrast cu fiica sa și cu Pruncul. În Fecioara și Pruncul cu Sfânta Ana, Lucas Cranach cel Bătrân o descrie pe Sfânta Ana stând pe o bancă de piatră, alături de fiica sa și de Pruncul Iisus, apărate de un drapaj ținut de trei îngeri, ca un baldachin deasupra lor. Fecioara Maria și Sfânta Ana cu Pruncul Iisus este o altă variantă a temei abordate de Cranach, de astă dată având în fundal un peisaj amplu, detaliat descris. Opera Fecioara, Sfîntul Ioan și Sfânta Ana a lui Nicolas Poussin o înfățișează pe Maria așezată în poala mamei sale, Sfânta Ana, cu o figură liniștitoare, privind tandru în jos spre fiica sa și spre Iisus.

Moaște ale Sfintei Ana se află în multe locuri din lume, dar mai cu seamă în Grecia, la Muntele Athos. Schitul Sfânta Ana Mare, datând de la finele secolului al XVII-lea, adăpostește în biserica centrală parte a piciorului stâng al sfintei. Parte a piciorului său drept se află la Mănăstirea Cutlumus (Koutloumousiou) și parte din mâna stângă la Mănăstirea Stavronikita. Fragmente din moaștele Sfintei Ana se mai află și în Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Suroti și în Catedrala Patriarhatului din Ierusalim și Antiohia.  Cristina Zaharia, RADOR RADIO ROMÂNIA