Noul ministru britanic de externe, în vizită în India

Noul ministru britanic de externe, David Lammy, a ajuns în India pentru întrevederi cu miniștri și lideri ai comunității de afaceri. Dl Lammy a promis o resetare a relaților dintre cele două țări. Guvernul din care face parte are doar trei săptămâni de la instalare, însă noul ministru de externe Lammy a plecat deja în India, deoarece această țară contează, economia acesteia urmând a deveni în curând a treia cea mai mare a lumii. Așa că dacă laburiștii doresc o creștere economică, companiile britanice vor trebui să-și dezvolte afacerile în India, relatează coresponentul BBC. De mai multe luni stagnează discuțiile privind un acord de liber schimb cu India, iar noul ministru britanic de externe a declarat că va reconfirma angajamentul pentru a se ajunge la un acord care, potrivit acestuia, va reprezenta „o bază, nu un plafon” al ambițiilor britanice. Această călătorie are și alte semnificații, pe lângă cele economice. India se consideră un jucător important în așa-numitul Sud Global, iar dl Lammy a declarat că dorește o resetare în privința relațiilor Marii Britanii cu aceste țări în curs de dezvoltare./cstoica/denisse

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 iulie)