Episodul I – Supraviețuirea prin cultură în regimul comunist
„Problema supraviețuirii a fost atât de pregnantă, încât ideea de revoltă nu era prezentă în mințile noastre. Noi am trăit o ficțiune. Noi nici nu știam pe ce lume suntem”
Rezumat: Instaurarea regimului comunist, ororile războiului, statutul de marginal în regimul comunist, persecuția politică, sistemul de învățământ
Interviu realizat de Alexandru Eduard Balaci
* * *
Alexandru Balaci: Bună ziua! Ne aflăm astăzi pe data de 22 iulie, la Centrul de Istorie Orală și o avem invitată pe doamna Doina Papp, critic de teatru și jurnalist. Vă mulțumim pentru că ați avut amabilitatea să ne oferiți un interviu pentru Centrul nostru de Istorie Orală.
Doina Papp: Cu mare drag și cu mare interes.
Alexandru Balaci: Unde v-ați născut și cum a fost copilăria dumneavoastră?
Doina Papp: Intâi și întâi să vă spun în ce an. În 1943, am 81 de ani. M-am născut în timpul războiului (n.r : Cel De-al Doilea Război Mondial), la bunici. Bunicii mei trăiau într-un sat din Romanați, Rusănești .Acolo era mama.Tata era pe front. Se căsătoriseră de puțin timp și se stabiliseră, tata fiind inginer de ape, la Slatina, pe malul Oltului. Istoria familiei mele este foarte frământată. M-am născut într-o familie mixtă, o olteancă și un secui, care a învățat la București, la școala de inginerie Anghel Saligny. A rămas în Regat din iubire, îndrăgostit de mama și au avut multe de suferit. S-au căsătorit în septembrie 1940, după Dictatul de la Viena. Întrucât s-a tras granița, tata a luat decizia să rămână în Regat.
Doina Papp: Mama a fost învățătoare lângă Blaj. Era în primul an de învățământ la Cergăul Mare. A continuat să se ducă acolo și în perioada aceasta frământată. Mă rog, nu cred că mi s-a transmis și mie, dar am avut și eu parte de un destin la fel de nefericit.
Părinții mei s-au căsătorit fără autorizație. Din cauza legilor rasiale n-au primit autorizație de căsătorie. S-au căsătorit clandestin. Erau și de religii diferite, dar, mă rog, asta n-a contat. Tatăl meu a rămas să lucreze în vechiul Regat . Avea un frate la Budapesta și unul la Cluj care s-a sinucis în 1945. Se pare că a avut o anumită activitate politică, era avocat și scriitor la Cluj.
În 1956, când a fost revoluția (n.r : revolutia din Ungaria), ei vorbeau la telefon ( tata cu fratele din Ungaria). Și-mi-aduc aminte că tata spunea: „Curge sânge pe rigole, s-au dus cu tancurile”. Din cauza asta cred, tata a fost arestat în 1958 și a fost condamnat. Sunt ziare în care tatăl meu era numit dușman al poporului. A avut o condamnare de 13 ani la muncă silnică după un proces măsluit pe care nu pot să-l deslușesc nici acum. Ei bine, în această situație în care s-a găsit familia mea mama era disperată… Cei 13 ani s-au făcut până la urmă șase, întrucât tata a fost eliberat în 1964.
Alexandru Balaci: Prin decretul de amnistie..(n.r : decretul nr. 310/1964, prin care 3467 de deținuți politici au fost eliberați).
Doina Papp: Eu și surorile mele eram în eleve în perioada asta, persecutate politic. Eu apucasem să fiu cât de cât pe o linie în școală, dar surorile mele nu erau utemiste (n.r :membre ale Uniunii Tineretului Muncitor – comunist) și asta era o mare problemă. Se uitau la tine precum la o oaie neagră. Mama a fost nevoită să ceară divorț. Fictiv, formal , iar eu mă prezentam peste tot cu o declarație în care se scria că mama era singurul susținător legal, iar tata avea domiciliul necunoscut. Și uite că atâta au fost de vigilenți și comuniștii că n-au mers mai departe cu investigația ca să vadă de fapt că tata era închis. Ei bine, în condițiile astea eu am dat examen la facultate și n-am reușit din prima. Abia în 1962 am promovat examenul de admitere. Între timp am lucrat la un laborator scolar. Noi o duceam foarte greu. Trei copii și mama învățătoare, cu familia ei distrusă, inclusiv bunicii, întrucât bunicul era considerat chiabur. Unii din frații mamei au rămas cu școala neterminată din pricina statutului de „chiaburi” al bunicilor. Foarte multă lume a trăit în felul ăsta în perioada aia.
Fac o paranteză : Problema supraviețuirii a fost atât de pregnantă, încât ideea de revoltă nu era prezentă în mințile noastre. Noi am trăit o ficțiune. Noi nici nu știam pe ce lume suntem. Fusese război, veniseră bolșevicii peste noi….
Alexandru Balaci: Cu armata….
Doina Papp: Chiar la noi în casă locuia, încartiruit celebrul Anatol.Un ofițer rus.
Revin la anul 1962 când am reușit să intru la Facultatea de Filosofie. Am făcut facultatea într-o perioadă de mare deschidere :1962-1967. În perioada aia și imediat după, Facultatea de Filosofie de fapt pedagogia, secția urmată de mine, era mai puțin expusă. Nu era atâta filosofie marxist-leninistă. Acolo am făcut și un curs de teorie și practică a presei, din anul trei și asta a fost marea mea șansă. Am făcut cursul cu un celebru jurnalist și teoretician H. Dona, soțul Magdei Mihăilescu , criticul de film. Prin acest curs unde aveam obligația să fac și practică vara, am ajuns în conjuncturi ca să zic așa de destin. Scriam la ziare de cultură, cum ar fi Argeșul de la Pitești, unde de altfel am și terminat ultimele două clase de liceu. Pentru că tatăl meu fiind arestat, mama fără posibilități, m-a luat un frate al ei și în ultimii ani de școală m-a ținut la el acolo, la Pitești, unde era și teatru, era și o școală populară de artă. Deci, am mai băgat nasul și în diverse alte domenii artistice , precum teatrul, de care am început să mă îndrăgostesc. De fapt încă din școală, eu eram vestită ca recitatoare. Aveam și o memorie…. din care n-a mai rămas nimic. Spuneam pe dinafară versuri în limba latină pe care le scandam.
Alexandru Balaci: Ați fost obligată vreodată să rostiți lozinci sau ode patriotice?
Doina Papp: Nu, nu am fost obligată. Nu mai știu. De fapt toți spuneam poezii patriotice din acelea ocazionale. Dar știam și Eminescu. Când aveam 10 ani a murit Stalin și mi-aduc aminte cum noi, copiii, am stat de gardă să păzim tabloul lui Stalin.
Alexandru Balaci: Adică ați păzit tabloul ?
Doina Papp: Da, pentru noi Stalin era….habar n-aveam cine era …al cui era tabloul. De fapt noi făceam de gardă la un mort. Era obicei creștinesc. Daaa, noi am trăit toate astea !
Mi-aduc aminte de un alt fapt trist. În școala în care am fost eu era un profesor, tatăl unei colege care a făcut și închisoare din pricina faptului că tabloul lui Stalin, în timp ce trăia, a fost găsit în sobă. Acest lucru s-a întâmplat dintr-o eroare, întrucât nimeni nu-și punea intenționat capul sub ghilotină.
Revin la anii când părinți s-au căsătorit fără autorizație. Atunci mama a stat 3 ani de zile pe tușă (n.r : este vorba despre decretul nr. 2.651 din 8 august 1940).
Alexandru Balaci: Dictatura militară… (n.r : regimul dictaturii militare, existent în România între 1940 si 1944)
Doina Papp: În timpul acestui regim, mama a fost exclusă din învățământ pentru că s-a căsătorit cu un minoritar. Aici sunt marile mele întrebări pe care trebuie să le elucidez, pentru că atunci când tata a plecat pe front, a fost trimis într-un lagăr, mă rog, într-un campus, să zicem noi acuma, la Sărata, undeva regiunea Chilia Nouă , acum la ucrainieni. Acolo erau adunați toți cei suspicionați, adică minoritari, cei cu alte probleme. Așa mi-a povestit tata că a ajuns într-un detașament de sacrificiu, detașamentul nr. 1008, primul care a plecat pe front, carne de tun, în momentul în care a început campania din Est. Inchid paranteza. Revenim la anii studentiei. Am făcut facultatea datorită posibilităților care s-au deschis în acea perioadă a dezghetului ideologic, a relaxării. În cadrul cursului de Presă am făcut practică la Televiziune, la redacția Teatru, printr-un coleg care m-a recomandat, Constantin Stoiciu care a devenit apoi scriitor, scenarist cunoscut. Trăiește azi în Canada.
În redactia Teatru a TV am cunoscut lume importantă, am fost trimisă în deplasări, m-am școlit în paralel în acest domeniu și am început să fac consemnări, comentarii și cronică de teatru. Când am terminat facultatea, am fost șefă de promoție la Pedagogie am fost angajată la TVR. În toată această perioadă am profitat de deschiderea extraordinară spre vest produsă în cultură chiar în interiorul regimului comunist. Nu-ți vine să crezi, dar în anii ăia s-a tradus enorm. Eram la curent cu tot ce era nou în Vest. Cărți filme. La teatru se juca Eugene Ionesco și alți mari dramaturgi ai momentului. Era foarte sus interesul cultural și eu am profitat din plin. Se țineau conferințe. La Dalles. Mai activau intelectuali din vechiul regim Petru Comărnescu, Eugen Schileru (n.r. critic și eseist). Nu mai vorbesc de Vianu (n.r : Tudor Vianu) Călinescu. Mergeam ca audienți la cursurile lui Călinescu (n.r: G. Călinescu), la Facultatea de Litere. Ne duceam de colo-colo. Mi-amintesc de serile de muzică și poezie de la Muzeul Zambaccian. Nina Casian ținea niște serate extraordinare de poezie și muzică. Parcă erai în miezul Parisului. George Bălan( muzicolog) conferenția la concertele educative de la Sala Palatului.
Alexandru Balaci: Ați participat, în 1962, la Festivalul internațional de Teatru din București, organizat pentru a comemora centenarul trecerii în neființă a lui Ion Luca Caragiale.
Doina Papp: În 1962 eu eram abia la începutul studenției, dar în toată studenția am frecventat teatrele, pentru că beneficiam de gratuitate la bilete. Se distribuiau prin Asociația Studenților și costa 5 lei biletul ( bursa era 260 lei, respectiv cartela de masă ).
(va urma)
RADOR – 30 iulie
