Israelienii au primit îndrumări privind comportamentul în cazul unor atacuri majore asupra ţării

Pe fondul intensificării tensiunilor din Orientul Mijlociu, israelienii au primit îndrumări cu privire la ce să facă în cazul unor atacuri asupra țării, în timp ce supermarketurile raportează o creștere a vânzărilor la produse de bază. Lanțul de supermarketuri Victory din Israel a declarat că vânzările unor bunuri au crescut cu 30%, comparativ cu vânzările obișnuite. Acesta a declarat pentru CNN că oamenii cumpără în principal conserve, cereale, paste făinoase, hârtie igienică, carne congelată, apă îmbuteliată și șervețele igienice. Municipalitatea din Ierusalim a emis instrucțiuni pentru oameni cu privire la ce trebuie să facă în cazul în care orașul va fi atacat, distribuind un dosar cu o listă a parcărilor care vor fi folosite ca adăposturi și o listă a adăposturilor antiatomice. Acesta a precizat că rezidenții trebuie să poată ajunge la adăposturile antiatomice în 90 de secunde. „Rezidenții sunt sfătuiți să își curețe și să își pregătească adăposturile antiatomice în avans”, se arată în dosar. De asemenea, rezidenții sunt sfătuiți să stocheze suficientă apă și alimente pentru trei zile și să cumpere baterii și lanterne, pe lângă medicamente. „Rezidenții ar trebui să fie pregătiți pentru pene de curent care ar putea dura mai multe zile. De asemenea, ei ar trebui să fie pregătiți să rămână în adăposturi antiatomice timp de mai multe zile”, se mai arată în dosar. Au existat, de asemenea, perturbări ale zborurilor spre și dinspre Israel, Air India devenind cel mai recent transportator internațional care a suspendat serviciile către Tel Aviv. Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a declarat miercuri că este „datoria” Iranului să răzbune moartea la Teheran a liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, un asasinat pe care Iranul l-a atribuit Israelului. Potrivit ziarului american „New York Times”, care citează informații furnizate de trei oficiali iranieni, Ali Khamenei a dat ordin Iranului să „lovească direct Israelul” în urma asasinatului. Israelul nu a confirmat și nici nu a negat ca ar fi avut un rol în moartea lui Ismail Haniyeh. (CNN INTERNATIONAL – 2 august, ora 14:00)/mbaciu/avladucu

RADOR RADIO ROMÂNIA (2 august)