David Popovici: Mulțumesc că sunteți aici, că ați venit, că ne-ați așteptat. Eu am tendința să mă complic când vine vorba de dat declarații sau când poate ar trebui să răspund întrebărilor mult mai scurt, scurt și la obiect. Așa că de data asta o să fac un efort să spun ceea ce îmi doresc foarte mult să spun și asta este: vă mulțumesc, mulțumesc tuturor românilor care m-au urmărit, fie lipiți de televizoare, pe toate ecranele, le mulțumesc tuturor celor care au venit în tribună, celor care au crezut în mine, celor care m-au susținut! Și, cum spunea și antrenorul meu mai devreme, nu ai cum să o faci fără o echipă extraordinar de bună și dedicată.
Așa că, acestea fiind spuse, astea sunt medaliile, sunt două bucăți de metal foarte grele – adică, ele doar atât sunt, dar pentru aceste două bucăți de metal foarte grele unii dintre noi muncim o viață, și eu, la rândul meu, am muncit ani de zile, unii reușesc de-abia după 10 ani poate, alții după o viață întreagă și alții niciodată. De aceea, e foarte important să îi susțineți în continuare pe toți cei care concurează la jocuri, pe ai noștri. Şi felicitări celor care au reușit să obțină încă niște medalii pentru noi, pentru țară! Deci, vă mulțumesc! Şi despre condiții și bazine a vorbit antrenorul meu. Am vorbit cred că destul de mult despre asta imediat după curse. Sunt niște interviuri pe care poate mulți oameni din fruntea țării ar trebui să le asculte de mai multe ori, şi și pe ale mele, dar și pe ale antrenorului meu, pentru că într-adevăr este nevoie de bani investiți în sport, bani investiți cu cap la noi în țară. Mulțumesc! Şi Hai România în continuare!/RADOR RADIO ROMÂNIA//atataru
TVR 1 (2 august, ora 17: 30)