Valoarea şi beneficiile medaliilor olimpice de la JO de la Paris

Realizator: Cristina Dumitrescu – 329 de medalii de medalii vor fi împărțite în total la Jocurile Olimpice de la Paris, evenimentul global spre care se îndreaptă atenția întregii lumi, în aceste zile. De la Paris, Daniela Coman ne spune acum cât valorează o medalie olimpică și ce beneficii aduce ea câștigătorilor.
Reporter: Costurile pentru fabricarea unei medalii de aur s-ar situa în jurul valorii de 950 euro, mai scump față de edițiile precedente, întrucât prețul aurului a crescut în contextul inflației cu care s-au confruntat numeroase țări. Recompensele acordate sportivilor pentru performanța lor vor depăși cu mult această cifră. De departe, cea mai generoasă primă îi așteaptă pe medaliații din Hong Kong: 720.000 euro pentru aur, 355.000 euro pentru argint și 177.000 pentru bronz. Trebuie spus că numeroase state au majorat sumele față de cele de la Tokyo 2020. Franța, de exemplu, a adăugat 15.000 euro pentru campionii olimpici, astfel că medaliații cu aur vor primi 80.000 euro. Celor care au câștigat argintul le revin 40.000 euro, iar bronzul 20.000 euro. Sportivii români medaliați la Paris vor primi 140.000 euro pentru aur, 100.000 euro pentru argint și 60.000 pentru bronz./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 august)