Calendarul evenimentelor, 5 august – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Consultări ale secretarului de stat pentru afaceri globale și organizații internaționale, Traian Hristea cu omologul estonian, Miina Liina Lind

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţii pentru o emisiune de certificate de trezorerie în sumă de 300 milioane lei şi una de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei

– Partide

* Partidul Umanist Social Liberal va organiza luni, 5 august, începând cu ora 11:00, dezbaterea „Cota Unică vs. Impozitul Progresiv: Poziţiile divergente ale coaliţiei de guvernare”, la care vor participa specialişti în domeniul economic şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. Dezbaterea îşi propune să aducă în prim-plan opiniile divergente din cadrul coaliţiei de guvernare, referitoare la implementarea cotei unice versus impozitul progresiv. Vor fi analizate implicaţiile economice şi sociale ale fiecărei opţiuni şi se va discuta despre posibilele direcţii de politică fiscală care să asigure o dezvoltare sustenabilă şi echitabilă a României

– Culte, Biserică

* Racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și un epitrahil care i-a aparținut acestuia se află spre închinare la Paraclisul Catedralei Naționale. Paraclisul de la demisolul Catedralei Naționale îl va avea ocrotitor pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob, pe care Patriarhul Daniel l-a numit „românul sfânt din Țara Sfântă”. Din acest motiv, a fost stabilit un program liturgic special, care a început duminică. De sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob, programul liturgic va începe la ora 8:00 cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie. Totodată, începând cu ora 17:00 va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia pentru sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului. În piciorul Sfintei Mese a altarului Catedralei Naționale, împreună cu numele tuturor eroilor cunoscuți ai neamului românesc, este menționat și numele tatălui Sfântului Ioan Iacob, Maxim Iacob, care a trecut la Domnul pe frontul Primului Război Mondial. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este primul sfânt român înscris în Sinaxarul Sfinților Patriarhiei Ierusalimului

– Administraţie

* Pitești: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Argeş – ora 11:00, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, sala de şedinţe

– Social

* Cluj-Napoca: Asociaţia Club Sportiv Caiac SMile, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, revine la Cluj-Napoca pentru cea de-a patra ediţie a proiectului „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, SMile 2 Sport. Şi în acest an, activităţile sportive sunt destinate persoanelor cu nevoi speciale şi tinerilor din centre de plasament, precum şi tuturor celor care vor să li se alăture, în spiritul incluziunii promovate de Asociaţie, şi se vor desfăşura în Cluj-Napoca, în perioada 5 august – 15 septembrie. Programul activităţilor:

  • Luni, orele 12:00 – 15:00, caiac, lacul Gheorgheni din Cluj-Napoca
  • Luni, orele 18:00 – 19:00, baschet (exclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii), Bază Sportivă Gheorgheni

– Economic

* Banca Naţională a României (BNR) va lansa luni în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la naşterea lui George Matei Cantacuzino. Aversul monedei prezintă Palatul Mogoşoaia, la a cărui restaurare a participat George Matei Cantacuzino, inscripţia ‘ROMANIA’ în arc de cerc, stema României, valoarea nominală ’10 LEI’ şi anul de emisiune ‘2024’. Reversul monedei redă portretul, numele lui George Matei Cantacuzino, anii între care a trăit acesta ‘1899’ şi ‘1960’ şi inscripţia ‘125 DE ANI DE LA NAŞTERE’. Monedele din argint cu tema 125 de ani de la naşterea lui George Matei Cantacuzino au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României

* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind turismul în iunie 2024

* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind înmatriculări noi de vehicule rutiere în trimestrul II 2024

– Învățământ, Cercetare

* Calendarul de admitere la liceu continuă cu o nouă etapă de înscriere, care se va desfăşura în perioada următoare. Astfel, pe 5 august se fac înscrieri pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă/maternă desfăşurate în a doua etapă de admitere în învăţământul liceal, iar pe 6 – 7 august se vor desfăşura probele. Pe 8 – 9 august vor fi afişate rezultatele şi soluţionate eventualele contestaţii. Între 12 şi 14 august are loc înscrierea candidaţilor la a doua etapă de admitere la liceu, iar pe 19 – 20 august va avea loc repartizarea candidaţilor la nivel de comisie judeţeană de admitere/a municipiului Bucureşti