Pentru ce folosesc ungurii internetul? – sondaj

Competențele digitale sunt esențiale pentru locurile de muncă cu valoare adăugată mare, astfel încât recuperarea decalajelor economice depinde, de asemenea, de acest lucru – a declarat GKI Gazdaságkutató Zrt. (Institutul de Cercetare Economică din Ungaria), într-un comunicat remis Agenției de Presă MTI.
Conform analizei GKI, proporția persoanelor cu acces la internet în Ungaria este bună în raport cu standardele internaționale, dar există diferențe regionale și demografice mari în cadrul Ungariei. Potrivit Oficiului Central de Statistică din Ungaria (KSH), proporția gospodăriilor cu acces la internet în bandă largă a atins 93% în 2023, însă acest indicator este cu 10 puncte procentuale mai mic în Marea Câmpie de Nord decât în Budapesta.
Institutul a subliniat, de asemenea, că relativ puțini oameni, doar o cincime dintre utilizatori, folosesc internetul pentru a învăța, majoritatea populației folosindu-l mai ales pentru socializare și divertisment. În același timp, creșterea numărului de cumpărături online este un semn al deschiderii digitale: conform studiului, 70% din populația ungară a făcut cumpărături online în ultimul an, atingând media UE.
Un număr relativ mare de întreprinderi organizează cursuri de formare IT pentru angajații lor. Conform datelor Eurostat, proporția este de 22% în rândul companiilor din UE cu mai mult de 10 angajați, comparativ cu 18% în Ungaria, dar există mai puține locuri de muncă care necesită competențe IT în Ungaria, a precizat institutul.
Potrivit comunicatului, GKI consideră că introducerea de programe de formare profesională pentru dezvoltarea competențelor IT, introducerea materiei de cultură digitală în licee și laptopuri gratuite pentru elevi reprezintă o direcție bună. GKI a adăugat că, pentru o dezvoltare ulterioară, îndeamnă la reducerea inegalităților sociale și sprijinirea persoanelor defavorizate, deoarece, fără recuperarea întârzierilor în domeniul IT, marginalizarea acestora este inevitabilă./vblanka/lalexandrescu

https://infostart.hu/belfold/2024/08/07/erre-hasznaljak-a-magyarok-az-internetet-felmeres