Toată Spania se află sub avertizare de cod galben şi portocaliu de căldură extremă.
Până duminică vor fi temperaturi maxime în jurul de 40 de grade în majoritatea zonelor, iar în multe localităţi se va depăşi acest nivel. Meteorologii avertizează că vor fi şi furtuni cu grindină, scurte dar violente. Relatează din Spania corespondentul RRA, Alin Petrică.
Reporter: Azi, maximele în orașe mari, precum Sevilla, Madrid și Zaragoza, vor fi de 39 și de 40 de grade. În Cordoba, Ciudad Real și Granada se depășește această limită, ajungându-se și la 43. Litoralul mediteranean este sub avertizare cod galben, ceea ce înseamnă că maximele vor fi de 35-36 de grade, iar apa mării are la suprafață o medie de 30 de grade. Minima nu scade sub 22 de grade în niciuna dintre zone, iar în Barcelona, aceasta va fi de 25 de grade.
Sunt așteptate recorduri de temperatură, mai ales în nord, unde de obicei este mai răcoros. În Bilbao, de exemplu, se vor depăși la finalul săptămânii 40 de grade, peste normalul acestei perioade cu 16 grade.
Institutul care monitorizează decesele de pe teritoriul spaniol pune pe seama caniculei nu mai puțin de 771 de morți în această vară. Totuși, trebuie menționat că acest nivel este unul statistic, obținut din adunarea datelor de la spitale și primării și comparându-le cu media anilor trecuți./geftene/lalexandrescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 9 august