Se apropie ceremonia de închidere a JO 2024 de la Paris

Diseară, ceremonia de închidere va avea loc pe Stade de France și nu va fi lipsită de surprize, după cum ne asigură corespondenta noastră, Daniela Coman.
Reporter: Potrivit puținelor informații lăsate să ajungă în presă, vom urmări diseară o poveste SF: ființe venite din spațiu vor încerca să readucă la viață Jocurile Olimpice dispărute. Ca și pentru deschidere, repetițiile au avut loc în cel mai mare secret, cu peste 100 de dansatori și celebra echipă de gimnastică a pompierilor din Paris, sub aceeași coordonare a regizorului Thomas Jolly.
Thomas Jolly: Am lucrat mult la tot ce înseamnă vizual, dar și la sunet, pentru a crea un moment de spectacol, așa cum obișnuiesc să fac în spectacolele mele de teatru sau operă.
Reporter: Ceremonia de închidere se dorește și o predare de ştafetă pentru Jocurile de Vară de peste 4 ani de la Los Angeles. În spectacol este prevăzut un moment excepțional al vedetei de la Hollywood, Tom Cruise, sosit Paris cu ceva vreme în urmă.
Spre deosebire de deschidere, diseară nu va fi nevoie nici de pelerine și nici de umbrele, dimpotrivă, se anunță una dintre cele mai calde seri ale acestei veri, sportivii, artiștii și spectatorii urmând să suporte temperaturi caniculare. Pentru ora 21:00, când este prevăzută să înceapă ceremonia, se anunță peste 30°.
Realizator: Purtătoarea de drapel a României la festivitatea de închidere va fi Mihaela Cambei, medaliată cu argint la haltere./RADOR RADIO ROMÂNIA//avladucu